My work here is done

"Daca anostele randuri pe care le vei gasi de-acum incolo te vor plictisi ,consoleaza-te ,cititorule, gandindu-te la mine care a trebuit sa scriu."-Tenessee Williams

Zapada...intotdeauna mi-a placut sa ma ma plimb prin zapada.
Alba, pura, neatinsa si omul neputincios in fata puterii
ei.
O avalansa de rasete mi-a agresat creierul ieri, cand m-am plimbat in monument. Nu e vorba ca nu mi-ar placea ca ceilalti sa fie fericiti...Doar ca...
OAMENI BUNI! ERA MOMENTUL MEU! MOMENTUL IN CARE SUNT PARALELA SI INCHISA IN LUMEA MEA GRI! IAR VOI NU AVETI VOIE INAUNTRUL EI!
...Dar voi ati intrat...
Ati spars lacatul de metal inghetat ca apoi sa va ingramad
iti culorile in lumea mea gri...
Mi-ati distrus
momentul...
Momentul in care eram inchisa acolo si nimic nu ma putea atinge... dar se pare ca era doar o iluzie...
Si, totusi, de ce ati facut asta?... De ce nimeni nu ma poate lasa in pace?

Este chiar atat de greu sa nu ma catalogati, sau sa ma comparati cu ceilalti?
Va este IMPOSIBIL sa ma lasati in pace macar 15 minute? Sa stau si sa ma gandesc aiurea?
Zau ca nu va inteleg...

Stiu ca nu v-ar fi greu sa ma lasati in pace...
Dar de ce s-o faceti cand puteti sa intrati fortat in capul meu, sa-l devastati cu culorile voastre tipatoare iar apoi sa plecati mahmuri ca dupa o petrecere cu prea multa bautura...
Este mult prea distractiv pentru voi sa vedeti cum micul 'eu' din mine se zbate sa iasa afara, sfasiat de reprosurile, de insultele si de vorbele voastre bune si mieroase.
Este chiar atat de greu sa lasati naibii jocurile la o parte si sa-mi spuneti in fata ca nu ma suportati, ca nu vreti sa ma mai vedeti sau ca va enervez?
Echiar atat de greu sa fii sincer in ziua de azi?
Sa lasi barfele la o parte sa te duci in fat
a acelei persoane si sa-i zici:'Omule, ma calci pe nervi'...
Oamenii din ziua de azi a
u atatea masti incat s-au pierdut pe sine...
Cea mai grea cautare e cea de sine... caci mereu ne pierdem pe noi....

Mergem in locuri unde nu ne place sa stam pentru o anumita persoana... sa fim seriosi!...dar mergi 1 data, mergi de 2, mergi de 3 si ajungi sa te obisnuiesti...
Iar zapada e atat de pura de neatinsa de murdaria noastra interioara[nu mai zic in cate moduri ne uratim exteriorul...].
Cade din cer neatinsa, ca niste lacrimi inghetate, parca menite sa ne raceasca si pe noi...
Unele persoane isi ingheata inima cu cea mai mare nepasare, altii reusesc sa incalzeasca fulgii si asa au inima calda. Dar unele persoane...care au inima calda si incalzesc fulgii... alearga pur si simplu dupa himere, incercand sa isi inghete inimile.
De ce?

Simplu. S-au saturat sa li se reproseze mereu cate ceva, s-au saturat ca lumea sa rada de ele, s-au saturat sa creada ca mereu au noroc sau ginion, s-au saturat sa se bazeze pe instincte sau peoamenii din jur.
Si unde ajung ei?
Simplu. La nebuni.

De ce?
Pentru ca incearca sa se schimbe pe sine, lucru greu dar, cu cat il vrei mai mult cu atat nu se intampla.
Si ce e cel mai aiurea e ca si eu alerg dupa himere.
Himere inghetate ale trecutului.
Trecut care imi bantuie prezentul.
Prezent ce imi afecteaza viitorul.
Viitorul meu, ce nu exista...
Probabil ca sunt o aiurita.
Probabil ca alerg dupa imposibil.

Probabil ca ar fi mai simplu daca nu as mai incerca atat de multe.
Probabil ca ar fi mai simplu daca as avea un caine.
Probabil ca ar fi mai simplu daca as fi undeva pe deal pe la monteoru.
Probabil ca ar fi mai simplu daca as putea sa zbor.
Probabil ca am sa mor la 18 ani.
Probabil ca imi bat capul degeaba, caci pe voi nu va intereseaza asa ceva, pe voi va intereseaza secretele,jocurile si minciunile.
Acum chiar imi doresc un caine. EL nu ar pune intrebari, nu m-ar judeca, m-ar iubi asa cum sunt si eu as face la fel...doar ca...nu o sa am un caine...
Eh.... asta e[:


Au au au!...
Doare fizic si psihic...
Fizic: de la toate vanataile, juliturile si zgarieturile pe care le-am colectionat in timpul saptamanii trecute, dar si din cauza celor 2 muscaturi care sunt exact pe obraji si daca le vede tata sunt moarta.:|
Psihic: prea multe chestii minore acumulate intr-un timp scurt si care ma vor innebuni. Nu am ce face, alina mi-a zis ca nu e bine, dar asta e. Asa sunt eu formata si asa voi fi. Nimeni si nimic[sper] sa nu ma poata schimba.
Desi ma doare, nu pot zice ca nu-mi place. Acum nu va ganditi c-oi fi masochista, sunt sado-maso, pacat...as vrea eu:D.
Sa va explic... Paiiii e una din acele dureri benefice, prin care treci cand te vindeci, sau cand incerci sa uiti ceva neplacut si o faci, dar nu fara durere...
Imi place acesta durere caci stiu ca va fi bine dupa... cel putin asa sper...
Si mai sper sa nu vada tata muscaturile si sa banuiasca...
Si mai sper c-am sa raman mereu in acest mod in care sunt prietena cu ceilalti, mai mult sau mai putin va strica echilibrul... si nu vor fi deloc frumoase consecintele...
Si sper ca nervii sa fie destul de rezistenti pt inca 2 zile de scoala... Sper ca n-am s-o bag pe Milka cu capul in WC numa pt ca deschide gura sa comenteze la mine! A facut de 2 ori aceeasi greseala, a 3 oara o 'omor'. Sincer zic, ca nu-mi place sa se ia cineva de mine fara motiv, si, iata ca mi-a picat in clasa exact acest tip de persoana....:| My luck...:))
Asta este...
See you later[:


Okey... dej ma simt din ce in ce mai ciudat...
Incerc sa evit melodiile pe care mi le-ai trimis si la care tineam enorm din cauza a ceea ce interpretam eu, fara
ajutorul tau[chill, ai avut si tu contributia ta in nebunia mea]... pentru ca stiu ca daca le voi auzii din nou am sa incep sa bocesc[nu de alta da' tu de ce crezi ca au fost inundatiile alea in tara.... iti zic eu: ca am bocit eu, da' nu mai stiu de ce:D].
Partea cea mai aiurea e ca nu inteleg ce vreau si ce simt.
Sunt mai caonfuza decat un betiv in co
ma alcoolica si nu exista pastile ca sa ma ajute sa ies din starea asta caci ea nu e fizica, ci psihica. Si totusi, de ce atunci cand lumea e beata[sau ametita] spune tot ceea ce-i trece prin cap[in cazul meu niste chestii pe care as vrea sa nu le stie decat prieteni mai apropiati{desi sunt foarte recunoscatoare pt unele chestii chiar nu vreau sa-i impovarez si cu cretinele mele povestiri din "copilarie"} pe care as vrea sa-i pot tine aprope mereu{si ce daca sunt foarte posesiva? mai bine asa decat sa nu-mi pese de nimeni si de nimic}].
De ce imi e oare mai usor sa ma exprim pe blog decat in viata reala?
Si de ce imi place sa vb mai mult aici decat in viata reala?...
chiar nu stiu...dar nu am vreme de asa ceva...
Trebuie sa ies din starea asta amortita si am mai mare grija la sentimentele celorlalti...
Si nu e un trebuie pentru ca asa am citit in nu-stiu-eu-ce-carti, ci pentru ca nu vrea sa pierd acele persoane, pentru ca le sunt mai mult decat datoare cu viata mea, ci pentru ca mi-au fost mereu aproape si m-au sunstinut sau mi-au facut cunostinta cu realtitatea.
Acum stau si ma gandesc oare cat de mult timp mai trebuie sa mai depind de cineva pentru a fi bine? pentru a ma simti intrea
ga mental? sau pentru cat timp ei ma vor mai suporta?
DAMN IT! au si ei o viata si trebuie sa si-o traiasca, numa ca momentan au dat de o nebuna care le tot face probleme si care nu vrea sa-i lase sa plece ca e prea egoista si pur si simplu NU VREA sa-i lase sa plece...
Toate astea pentru ce?
Prentru a vedea cat de usor pot pierde totul?
Pentru a vedea ca la o putin mai puternica adiere de vant totul se poate darama?
Pentru a vedea ca desi am multi 'prieteni' mai mereu sunt singura?
EU+PC+MP4+TELEFON= NIMIC...
Imi e usor sa ma pierd in lumea mea imaginara, dar imi e foarte greu sa revin cu picioarele si mintea pe pamant, greu si dureros...pentru ca trebuie sa revin la problemele mele si sa-mi fac griji si pt altceva in afara de mine...
DE ce?...


Toamna lasa in urma ei...somn...
O usoara adormire a simturilor pe durata iernii...dar oamenii sunt precum niste furnici ce sufera de insomnie...
De ce nu putem dormi macar o data?...
Sa lasam sentimentele sa amorteasca o data cu natura, sa adormim pana la primavara, in tot acest timp sa ne gandim ce ar fi mai bine sa facem...Dar nu! Natura omului e necrutatoare si nu ne lasa sa ne odihnim sufletul nici macar un moment, ne pune mereu la incercare si ne tenteaza cu aberatiile sale despre o viata perfecta.
Tii ochii descisi si nu-i poti inchide, macar sa-ti reprimi durerea, sa uiti ca simti. Sa inchizi sufletul odata cu ochii. Sa uiti de tot. Sa uiti de tine, de el, de noi. Sa uiti ca existi. Sa devii una c
u pamantul rece.
Stiu ca singurul meu prieten adevarat este vantul, ce acum ma strange in bratele sale inghetate. Ce acum suspina ca nu mai are cu ce fluturi sa se joace.
Suspina.
Nu are somn si nici odi
hna.
Macar de-ar sta o secunda. Macar de si-ar trage sufletul macar o clipa sa ma stranga in bratele sale sa raman fara suflare. Sa zac pe asfaltul inghetat si saastept sa-mi creasca aripi din pamantul sterp.
De-ar fi asa usor sa uiti ca existi... sa te contopesti cu tot ce te inconjoara si sa devii una cu natura...

Sa speri...sa crezi... Iar fiecare gand optimist sa nu-ti mai taie inima si suflarea, sa nu-ti mai sfasie sufletul si sa te faca precum o carpa roasa de coltii timpului...
Oare ce e asa de greu sa speri fara sa fii ranit?
De ce toti, dar absolut toti incearca sa iti puna piedici si sa-ti faca drumul mai greu?
De ce? De ce? De ce?...
Numai intrebari...raspunsuri ioc...
Desi nu astept sa cada din cer aceste raspunsuri e aiurea caci nici acum nu pot uita o persoan
a...
Oricum...prin faptul ca spun aceste lucruri siropoase pe care le-am gandit...asta nu ins
eamna ca ma scimba dintr-un monstru cu carnet rosu, expediat de la nebuni[caci faceam prea multe stricaciuni nu de alta] intr-unul cu carnet calben sau fara carnet.
Sunt o persoana posesiva, mult prea posesiva pentru cei din jur, si de multe, foarte multe ori tind sa exagerez. Dar am noroc ca e acolo o persoana ce ma atentioneaza mereu, e acolo pentru mine, chiar daca vrea sau nu, si am incredere deplina in ea...
Nebuna sunt, nu-mi e greau sa recunosc dar oricum, ceea ce e si mai stresant, inca nu ma controlez...lucru greu de suportat de catre celelalte persoane, e oricum aiurea caci nu-mi pot spune mereu
parerea caci increderea se pierde, si frica-i mare...
FRICA?!- de necunoscut, de reactiile celorlalti, carenu vad dincolo de aparentele gesturilor mele nebunesti, nu incearca
sa vada ceea ce vreau eu de fapt sa transmit prin ele...
Ceea ce-mi e cel mai greu e ca imi dau seama cat de mult ma ranesc pe mine, si-mi dau seama cat de masochista sunt cand ma uit la ranile mele, si cat de sadica sunt cand ma uit la ranile pe care le-am provocat persoanelor la care tin...
Probabil ca sunt cea mai imposibil de inteles fiinta pe care ati vazut-o, si probabil ca am fost adusa aici de extrate
restri sa va pun la incercare, sau poate chiar eu, intr-o alta viata, am starnit unul dintre razboaiele mondiale.
Ce-mi vine cel mai greu e sa recunosc toate acestea...
Sa recunosc fiecare vina asupra fiecarei rupturi....a mea, sau a voastra, si ce e cel mai greu e ca inca nu stiu de ce fac asta...
Cel mai probabil raspun
s e prostia si inconstienta.
Sa mai zic ceva de impulsurile puternice pe care le simt atunci cand imbratisez pe cineva?...Sa mai zic ca imi vine sa ii strang in brate cat de tare pot numai ca sa le arat cat tin la ei?...dar catodata o fac din rau
tate...lucru idiot...
E deja tarziu asa ca e timpul sa va las sa dormiti,

Noapte Buna


M-am cam saturat de starea asta. Mereu intre 2 chestii. Dar daca ar fi fost doar doua ar fi fost bine...
Dar...dragostea, ce e ea in afara de un sentiment? E un instinct? E un gand? Ce e ea? De ce o cautam? De ce nu ne multutim cu ceea ce avem? De ce n-o pot simti? De ce e asa de greu?
De ce tanjesc dupa ea? De ce o astept cu atata incapatanare? Cand o voi gasi?...Da, cand o voi gasi ce se va intampla? Se va schimba ceva?
De ce o asteptam cu totii?
Oare... de ce imi bat capul cu asta?... de ce imi bat capul cu prostiile aste?... de ce le scriu aici si nu in agenda mea?...
De ce nu-mi raspunde nimeni?
Oare sunt chiar asa ciudata?
Stiu ca am apucaturi scrantite, rad ca o proasta,ma agat de fiecare raza de speranta si ma mint singura... de ce nu-mi plac locurile algomerate? de ce nu-mi place soarele? de ce iubesc apa atat de mult dar in ultimii 2-3 ani nu am reusit sa inot calumea undeva? De ce imi bat capul cu astea?
De ce tind mereu spre singuratate? oare ce-o fi asa greu sa te impaci bine cu toata lumea? de ce ma simt asa?
De ce scriu? De ce renunt la aproape tot fara sa lupt? de ce nu ripostez? de ce nu gandesc inainte de a face ceva? de ce nu ma acceptati asa cum sunt?
Si totusi...
De ce conteaza pentru voi modul in care arat asa de mult?
Chiar nu mai are rost...
Poate ca eu nu am ce cauta aici...si totusi sunt cateva fiinte pe care nu le pot parasi...
dar va veni si momentul in care nici macar ele nu vor mai conta...

Stiu ca e tarziu...dar mna... eu procesez mai greu..si am destul de multe poze dragi...va prindeti voi[:



Well... Ea e Blacky[sau: cretina, pufulete, nebuna, psihopata]... Din pacate nu mai traieste... a murit anul trecut de 1 Martie[ce mai martisor] m-a invatat destul de multe, si am sa public ceva si despre asta... DAR macar acum e libera[ingropata sub un copac pe langa zoo] nu mai sta inchisa in cusca ei si nu mai are nevoie de rotita, acum alearga cu cainii vagabonzi[mai degraba ii alearga] si e fericita.


Ea e pisica fara nume cant era mica si era cat o vaca [mama ii zice Miau].

Ea e Lady, o scarba sado-maso:)) vai de noi>:].


Stiu ca-s mai multe poze si sunt si mai multe, dar acestea 4 reprezinta cele mai importante lucruri pentru mine:]



Contrat a ceea ce zic toti, incep sa cred ca toamna e din ce in ce mai frumoasa.

Desi asta vara alergam prin ploaie ca o persoana scapata de la nebuni, si apoi dardaiam de frig pe la CF, pe drumul spre casa sau cat timp asteptam sa intru si sa fac o baie calduta, sau ca mi se incretea parul si atunci chiar ca aratam ca o persoana scapata de la nebuni:)), acum desi e mai frig iar ploile reci si lungi sau scurte,depinzand de cat de cretin e norul ce plange,poile... parca dorind tot mai mult sa ne arate ca noi sunte cei meniti sa le incalzim cu o parte din noi, lacrimi aproape inghetate si reci ce ne cad[daca ne-am uitat umbrela] pe fata calda si dorind sa le incalzim cu sufletele noastre de oameni INCUIATI.
Probabil ne e greu sa privim toamna cu ochi frumosi si iubitori.
Dar ea e cea care, cu tot cu capriciile ei, adoarme vietatile anuntandu-le ca va veni o iarna destul de grea...
Incet, incet, poate vom vedea si noi frumusetea si bucuria daruita de ea...
Acum cativa ani, puteam sa ne trantim pe gramezi de frunze, pe care in noaptea precedenta dormisera cainii infrigurati cautand un mod cat mai acceptabil [de catre oameni] cautasera un loc caldut si aproape uscat.
Dar azi ne-a mai ramas doar buc
uria vederii frunzelor care cad, care parca sosesc dintr-o alta era, incantandu-ne ochii si punand in miscare rotile de vara amortite ale imaginatiei noastre.
Vara asta a fost aiurea.
Toamna a venit parca mai greu decat in alti ani, si trece mai repede.
In curand va aparea si iarna, cu bagajul ei bogat in lacrimi inghetate si nori grei.
Dar, in ultimii ani, ea si-a lasat lacrimile prin alte locuri...
Braila nu a fost mai neagra si prafuita nicicand...este trist caci zapada nu am vazut decat foarte putina, la bunici...
Nici macar cat sa te dai cu sania nu era...[Alina stie:))]
Revenind la toamna....
Toamna...mai ai norocul sa mai gasesti cate-o buburuza ametita si care inca nu s-a dus la somnul lung de cateva luni...
Toamna... parca timpul sta in loc si te face sa te gandesti, stand pe o banca in monument, la vremurile trecute, cand femeile
erau mereu imbracate in rochii lungi si fosnitoare, iar barbatii in costume cu paltoane luchi si palarii pe masura
Toamna...pe o banca in monument...sta cu tine si iti arata cat de simpla si frumoasa era viata mai demult...
ACUM, ne-am scufundat in adancimile tehnologiei moderne[recunosc si eu sunt o victima a ei] si am uitat sa ne bucuram de frunzele care cad, si de scurtele pasaje calduroase in care mai vezi cate un fluture grabit sa mearga sa se odihneasca.
Oamenii au uitat cat de placut era sa stai afara cu prietenii...acum lucru greu de facut din cauza frigului.
Iar noi, ne refugiem in mic
i casute[sigur, sigur] precum Manana[pardon, Lady Ana], TPS sau mai stiu eu ce...
Toamna e frumoasa, cu tot cu frigul ei...
Tot in aceasta toamna mi-am cunoscut colegii de clasa, profesorii si am aflat destul de multe lucruri...
Oricum,viata e destul de frumoasa, iar cei ce se lupta sa traiasca de pe-o zi pe alta si-ar dori ca macar cei pe care ei ii iubesc sa poata sa uite de griji macar pentru o zi si sa duca o viata precum a noastra....
Sunt multe nedreptati...si nimeni nu
se sileste macar sa le vada, daramite sa le mai si indrepte...
Inchei cu niste versuri dintr-o melodie pe care eu o cunosc drept: 'Poveste', ea fiind de fapt 'Epilogue' de Cristina Raduta...nu ca o simpatizez...dar melodia e frumoasa, si cred ca zilele care au trecut am ascultat-o cu fiecare ocazie si cu multa bucurie:

'Falling like the leaves memories keep calling
Walking by the autumn time the season start to
gray
Fading like a rose feelings keep revealing
All the time we've have together moving far away
Walking down the frozen river a shadow follows
me
Fading roses, feathers fall, never set me free.'
Something else.


Am venit fericita aseara. Chit ca am mai pierdut vremea pe-afara:]. Oricum...am vazut si un anunt pentru Reiki. Am intrebat-o pe mama si cand a auzit ca e despre bioenergie s-a suparat:|.
Mi-a zis sa vorbesc cu tata. I-am zis despre Reiki si mi-a replicat:"Pentru ce ti-am luat chimonoul? Sa-l tii acolo pana putrezeste? Nu vezi ca le-ai inceput pe toate si nu ai terminat macar una?"

Dape... din pacate asa e...

Am inceput mai multe chestii si nu le-am terminat inca...
Dar el va intelege vreodata ca eu nu pot sa-mi gasesc din prima ceva care sa-mi placa?...
De fapt am gasit ceva...Dar orarul scolii, ma impiedica sa merg...asa ca am renuntat...Desi daca ar fi fost dupa mine as fi ales sa chiulesc:].

Well... asta e...nimeni si nimic nu poate schimba ceea ce suntem si facem.


Eu cu mine...

Chiar nu stiu la ce m-am gandit cand am scris aceasta... Dar nu mai conteaza...Cert e ca i-am dat-o si profesoarei de romana pentru un concurs[ cine stie ce-o mai crede cei ce-o citesc{ce nebuna e si asta care a ascris-o} va fi amuzant:D]

Sub umbra maretului brad,
Stam si privim ochiul furtunii,
Eu cu mine...

Langa pervazul plin de flori adormite de toamna,
Stam si privim trecatorii si elevi grabiti,
Eu cu mine...

Pe banca de langa fantana,
Citim o carte,
Eu cu mine...

Noaptea, intinsi pe peluza,
Admirand stelele printre ramurile socului albit,
Stam, eu cu mine...

Mereu ma-ntreb de ce doar eu cu eu
Stam mereu impreuna...fara a lasa pe cineva,
In lumea noastra incuiata...


Stiu ca nu e chiar dimineata...dar trecem cu vederea:p ca prima mea postare pe acest blog[yeeeepee] as dori sa va arat o 'poezie'[mai corect ar fi cuvantul 'chestie' sau grupul de cuvinte 'tortura a crerului'] conceputa in timpul cenaclului literar de la data de 30.05.2009 din Galti, ce a avut loc la Muzeul de Arta Vizuala. Acolo am intalnit niste persoane ce m-au inspirat si m-au ajutat sa vad ca daca vreau sa fac ceva, pot sa-l fac mai bine decat o presupusa persoana talentata[aluzie la o veche colega].


Dar v-am tinut destul de vorba asa ca iata ce vroiam sa postez initial:

As vrea,
sa strang in eterna carapace a timpului...
umbrele efemere a celor doi copii...
ce-au strabatut tainele lumii...
stralucirea stelelor si dainuinta universului.

As vrea,
sa stau si sa privesc din penumbra...
cum ingerii coboara sa stranga...
sufletele pierdute ale pacatosilor...
ce-au avut o sansa,
dar nu au vazut-o...
ce-au trait odata printre noi...
si acum se tanguiesc...
printre pietrele umede...
printre algele ce la o usoara atingere se destrama...
precum esenta lor...

As vrea,
sa stau aici mereu...
si sa privesc cum noi...
ne amestecam in esenta vesnica
a timpului si a universului...
intr-o paleta de culori...
ce...incet se transforma...
intr-o pasta neagra de smoala...
ca apoi s-o ia de la inceput...

Oh...
ce mult as vrea...
ca sufletul meu sa fie asemenea lui...
si sa pot relua cursul vietii de la inceput...

Doar...
As vrea...

Sper ca v-a placut^-^

About this blog

Ei

"Imi simt mai des limitele. Si e firesc sa fie asa, pentru ca nu raman niciodata, sau aproape niciodata, in mijlocul coliviei, fiinta mea navaleste inspre gratii."[Andre Gide] "Cele mai frumoase lucruri sunt cele pe care ti le sufla nebunia si le scrie ratiunea."[Andre Gide] "Numai un prost poate sa critice, sa condamne si sa se planga-si majoritatea protilor o fac. [Dale Carnegi] "Nebunia inseamna sa faci acelasi lucru in mod repetat si sa te astepti sa obtii alt rezultat."[Albert Einstein]