My work here is done

"Daca anostele randuri pe care le vei gasi de-acum incolo te vor plictisi ,consoleaza-te ,cititorule, gandindu-te la mine care a trebuit sa scriu."-Tenessee Williams

Intotdeauna a fost singura, e singura si va fi singura.
Deschide ochii si simte cum o alta persoana si-a gasit ingerul.
Ea oare isi va gasi ingerul vrodata?
Inima-i e grea, precum pamantul de plumb ce se alfa deasupra ei.
E in mormantul pe care si l-a faurit de-a lungul inganduratei sale existente...
Incet simte cum se ridica...cum e trasa din mormantul de marmura inghetat, precum sufletul ei.
Vede o raza de lumina si un inger ce se ridica spre cer incet, lasandu-i drept amintire doar pene cazute din aripile ca de smoala. Se opreste o secunda pentru a se uita inapoi.
Inima incepe sa-i pulseze sange clocotitor in obrajii ce devin precum para focului...
Inchide ochii si simte cum soarele acela palid de primavara ii dezgheata sufletul solitar, iar blanda briza a zefirului ii mangaie pletele albe si faldurile rochiei precum neaua.
Isi deschide ochii si vede cum ingerul ce a scos-o din mormantul tristetii ei nu mai e...
Incet, se intoarce inapoi in sicriul inghetat visand la soarele ce i-a incalzit odata sufletul, esenta sucurgandui-se in pamant, prin crapaturile marmurei inverzite de umezeala pamantului dezghetat incercand sa devina una cu pamantul.


Statea cu capul sprijinit de pervaz si se uita la stropii de ploaie cum se izbesc de geam si se sparg vroia sa faca la fel cu capul ei, dar de pereti, nu de geam.
Cerul greu de nori de ploaie o impiedicase sa mai vada soarele, singura ei alinare.
Pe obraji ii siroiau necontenit de cateva ceasuri bune lacrimile.
Ochii, acum incadrati de perdele de par castaniu-murdar, aveau o stralucire spalacita de azur innoroit.
Buzele ii erau sparte din cauza ticului nervos imprumutat de la nu mai-stiu-cine, ticul nervos constand in muscare buzelor cand regreta ceva.
In brate tine un catelus de plus iar pisi
ca ei alba se plimba nervoasa prin jurul ei.
Pe pat, in stanga ei era telefonul ce nu mai avea baterie... Incercase de-atatea ori sa-l sune.
Se ridica incet si pune telefonul la incarcat.
Se duce pana la baie si se spala cu apa rece pe ochi.
Se uita in oglinda. Isi vede ochii rosii de plans si cearcanele de un mov bolnavicios sub ei. Se stramba la acea figura necunoscuta si incepe sa chicoteasca.
Iese din baie si incearca sa-si deschida telefonul.
Merge!
Formeaza numarul si asteapta rozandu-si nervoasa degetul[unghii nu mia avea de mult...].
O voce enervata raspunde:
"-Ce mai e de data asta?"
Ea se sperie si-i raspunde cu o voce tremurata de lacrimile ce ameninta ca-si vor relua cursul.
"-Vroiam sa stiu ca esti bine..."
El i-o taie scurt.
"-Voi fi bine imediat ce tu nu vei mai sta pe capul meu. Intelege chiar nu-mi pasa."
Vocea ei tremura din ce in ce mai tare...
"-Scuze ca te-am deranjat din nou. N-am sa te mai sun niciodata"
Cu manatremuranda inchide telefonul si se intoarce in pat si incepe sa planga zguduita de suspine.
-----------------------------
Trecusera aproape 2 luni de cand nu ma vorbise cu Levi.
Isi simtea capul greu si sufletul impietrit.
Era mai mult un robot ce incerca sa faca totul perfect.
Parca era venita de pe alta lume.
Pe la ora 6 ea se duse pana la calculator pentru a asculta muzica.
Intrase deja intr-o alta rutina si nici nu mai vroia sa mai auda de Levi.


Oh, God!
Ce v-ar fi atat de greu sa taceti naibii din gura?!
M-am tot saturat sa va aud ca-mi ziceti ca sunt o proasta.
M-am satura sa fiu altcineva...
Mndah...e greu, dar asta e.

Ma simt aiurea...foarte aiurea...
Sa descriu?: e ca un mare gol in locul unde obisnuia sa se adune caldura si fericirea vederii unei persoane la care tin.
Si cel mai bun lucru e ca singurul mod in care ma pot descarca e muzica.
De desenat...mai desenez... dar mai rar...mama a incercat sa se uite printre desenele mele, lucru care ma scoate din sarite.

Dupa ce ca n-am nici un chef de scoala, la romana, mai si invatam despre idila Maitreyiei cu Allan...
Ma simt....moarta...:|
Si nici macar nu stiu ce m-a afectat...:))....mnda....e foarte ciudat...
EU sunt o ciudata...

Liniste.
Departe dupa geamul de deasupra capului ei se aud cainii cum latra dupa rotile grabite ale unei masini.
Incet se ridica din pat si se uita in jur.
E in
tuneric parintii ei dorm si ea poate face ce doreste caci Levi ii tine de sase.
Levi e prietenul ei cel mai bun. I-a fost aproape mereu desi toti ceilalti nu il vedeau.
Si acum Levi o intreaba daca nu cumva vrea sa se plimbe prin padure.
Putinele raze care razbat dintre draperii ii lumineaza ochii ca smaraldul dezvaluind curiozitatea nestavilita a fetei.
Levi prinde incredere si o apuca de mana soptindu-i: "Padurea pe timpul noptii e mult mai frumoasa si mai infricosatoare decat ziua."
Ea tresare si doreste sa mearga mai repede pentru a ajunge in acel taram promis de Levi.
----------------------------------------

E exact asa cum i-a zis Levi. Cerul e plin de stele, bufnitele canta iar iarba sclipeste precum o patura de diamant in lumina lunii.
Greierii isi canta baladele vesnice iar Levi...
Ei bine, Levi, are acum aripi... iar parul sau e alb precum neaua. Ochii precum doua flacari noi si infometat
e pe acest pamant o cautau pe ea.
Levi era ingerul ei. Era comoara ei si nimeni nu i-l putea lua.
Si chiar daca o facea, ea tot ar fi putut sa-l admire.
S-au uitat la stele pana aproape de rasarit.
------------------------------------------------
Statea intinsa pe pat si se uita la o stea afurisita ce nu mai disparea.
De o saptamana era nemiscata de la locul ei de veghe.
Mai avea putin si izbucnea in plans. Steaua aia nu mai murea.
S-a ridicat din pat, ia telefonul si merge pe balcon.
Formeaza primul numar care ii vine in minte si asteapta un raspuns.
O voce somnoroasa ii raspunde.
"-Alo?"
Ea incepe sa tremure si lacrimile-i incep sa curga siroie pe obrajii deja inrositi.

"-Levi, scuze ca te deranjez... Vroiam doar sa-ti aud vocea."
El incepesa rada.
"-Esti ca un copil. Se vede ca te-ai indragostit si sper ca nu o sa te superi ca eu nu-ti impartasesc sentimentele."
"-N-am sa ma supar. Doar...lasa-ma sa simt....
"

Nu am acordat destula atentie acestui blog...
De ce?

Simplu...Nu am avut niciodata un jurnal[ vreau sa consider acest blog un loc sigur pentru sentimentele impartasite voua si pentru gandurile mele] si imi place mai mult sa gandesc si sa vorbesc daca am despre ce.

Va zic sincer ca daca as gasi un subiect interesant vi l-as spune cu draga inima, dar nu sunt prea sigura ca ceea ce gandesc sau simt sunt destul de importante pentru acest loc.
In ultima vreme[desi nu prea am avut timp] am gandit o gramada...
M-am pierdut pe mine intr-o padure de sentimente incalcite si idei aruncate aiurea pe poteci. Nici eu si nici altcineva[e totusi o singura exceptie] nu m-a putut aduce cu picioarele pe pamant pana acum... si nici nu prea vreau s-o faca.

Cum mi-au spus multe persoane: 'pun prea mult suflet in ceea ce fac'.
Si prin faptul ca nu prea am scris pe-aici, nu inseamna ca nu-mi pasa...
E simplul fapt ca ma atasez de orice, si cand zic orice chiar e ORICE.
Si este totusi un oarecare risc, nu pentru voi, ci pentru mine, nu prea stiu cum as suporta daca cineva cunoscut mi-ar reprosa ca sunt prea sentimentala sau prea atenta,nebuna sau mai stiu eu ce.

Deci sunt EGOISTA. Mereu am fost si mereu voi fi.
Eu nu pot sa ma schimb, nu pentru ca nu pot ci pentru ca NU VREAU. Si daca as vrea ar trebui sa existe un motiv destul de i
ntemeiat pentru a o face.

Nu-mi place sa-i rnesc pe cei din jur. Nu-mi place nici sa-i infurii.
Dar O FAC. O fac destul de des. De cele mai multe ori nu-mi dau seama, dar in ultima vreme am facut-o intentionat...
Nu stiu de ce... dar parca ma regasesc si parca traiesc cu sentimentele negative ale celorlalti. Ma hranesc cu durere, fizica sau psihica. Ma hranesc cu ura.Ma hranesc cu orice e negativ.
Desi nu-mi place sa recunosc, eu nu sunt zbuciumata,agresiva sau mai stiu eu ce.
Sunt asa fiindca nu vreau sa ma mai atasez de cineva.
Sunt asa fiindca vrau a am o masca.
M-am cam plictisit sa tot zic adevarul.
Nimeni nu m-a ascultat.
Dar acum, cand mint[mint in privint reactiilor mele], parca e mult mai usor sa le zic adevarul.

Revenind...

Tacerea insusi e un raspuns.
Imi place sa gandesc in modul meu, fara sa intervina altcineva.
Imi place sa nu fiu grabita.Nu supor sa ma streseze cineva in privinta timpului [nici macar la lucrari nu suport asta].
Cand sunt singura[desi am momente cand urasc sa fiu singura si momente in care 'mor' daca nu sunt singura] ma gandesc la aproape orice...
Ma gandesc cum ar fi daca oamenii ar fi toti la fel.
Ma gandesc ca lumea ar fi un loc mai bun daca oamenii nu ar fi.
Ma gandesc...
Si doar atat...
De cele mai multe ori cand vreau sa zic ce
gandesc parca o piatra de moara imi blocheaza gatul si nici macar cuvintelor nu le mai inteleg sensul.
E aiurea...
Si nu ma inteleg.
Si nimeni nu cred ca ma intelege, dar ma insel..
Oricum...teoria e una, practia e altceva.
Asta sunt eu...si nu cred[sper] ca ma voi schimba prea curand.:]

"TO LIE"...

Are doua intelesuri.

Primul, mai putin important, e:a fi intns, a zacea, a se odihni.

Dupa inca o noapte de kkt[scuzati-mi exprimarea] m-am trezit pe ritm de tobe[mama puilor bizon de deasupra mea dadea cu aspiratorul, de fapt izbea aspiratorul de podea ca altfel nu-mi explic zgomotele infernale ce ajungeau pana la mine].
Am
mintit in legatura cu importanta lui...
Daca nu am dormi, am fi ca niste zombi...
Si totusi...
De vreo 5 zile parca sunt amortita si blocata pe cateva sentimente: Tristete, Melancolie si Singuratate.
Tristetea e cum e...stie ea de ce e acolo...
Melancolia a venit, caci de, e prietena cu Tristetea si daca iei una cealalta o primesti bonus[reclame stupide].
Singuratatea....
Ea...
Ei bine...
Sta...
Si nu cred ca o saplece prea curand...
Daca stau mai bine si ma gandesc...
Singuratateaa fosr mereu cu si in mine, dar nu stiu de ce...
E destul de aiurea caci nu pot intelege...
De ce a fost plecata in timpul toamnei, si acum iar s-a intors...
Mai puternica si mai hotarata sa ramana ca niciodata
Si da...
parca... sunt amortita...
si parca dorm...
un somn adanc si fara de intoarcere, si daca reusesc sa imi revin...voi fi ca un zombi...
Caci somnul de care am nevoie cu adevarat... nu vine... desi il astept.

Al doilea este:'a minti'.

Haideti ca stiti cuvantul asta.
Il puneti in practica mereu.
Dislocuiti adevarul ca sa iesiti in avantaj.
Mintiti ca sa ii faceti pe ceilalti sa se simta prost.
Mintim ca sa ne scoatem din bucluc.
Ce ma sperie cel mai tare e ca viata insusi a devenit o minciuna mare si gogonata.
A devenit un joc in care conteaza doar banii, frumusetea exterioara si cat de bine stii sa minti.
Tot mintind si mintind, am ajuns cei mai buni in asa ceva.
E ca si cum fiecare persoana si-ar crea cate un demon pentru a o servi.
E ceva nefiresc...
Anormal...
Dar exista si e mai mult decat ACCEPTAT.
Si ma innebuneste pur si simplu.

Zambea...
Zambea ca si cum de asta ar fi depins viata ei...

Dar de data asta nu era acelasi zambet fortat ca sa nu fie intrebata ce are, era un zambet fericit. Noi ne-am speriat la inceput, am crezut ca ar trebui sa o ducem la psiholog.
Nu mai Zambise asa de mult timp.
Cum noi eram terminati si cu moralul la pamant, zambetul ei ingrijor
andu-ne peste masura, am uitat de noi si ne-am ocupat de ea intr-un ritm alarmant si cu o energie de parca doar ce ne conectasem la o priza.
Dar ea era doar fericita.
Fericita ca exista si ca poate inca zambi.

Dar noi stiam ca nu e asa...
Ea niciodata nu era fericita, i se putea citi durerea in ochi.
Am incercat sa aflam mai multe, dar in zadar.
Ea nu ne zicea nimic.
Pana cand, intr-o zi, zambetul acela a disparut.
Ne-am ingrijorat si mai tare caci nu intelegeam...
Statea inchisa in ea, nu mai vorbea cu nimeni, nu mai radea la cele mai tampite glume...
De ce?...
Nu stim...
Probabil ca omuletii verzi de la mine din sertar stiu... dar nu vreau sa scape iar unul[ultima oara cand a scapat un omulet verde s-a ajuns la al 2-lea Razboi Mondial>->]

About this blog

Ei

"Imi simt mai des limitele. Si e firesc sa fie asa, pentru ca nu raman niciodata, sau aproape niciodata, in mijlocul coliviei, fiinta mea navaleste inspre gratii."[Andre Gide] "Cele mai frumoase lucruri sunt cele pe care ti le sufla nebunia si le scrie ratiunea."[Andre Gide] "Numai un prost poate sa critice, sa condamne si sa se planga-si majoritatea protilor o fac. [Dale Carnegi] "Nebunia inseamna sa faci acelasi lucru in mod repetat si sa te astepti sa obtii alt rezultat."[Albert Einstein]