Zambea...
Zambea ca si cum de asta ar fi depins viata ei...
Dar de data asta nu era acelasi zambet fortat ca sa nu fie intrebata ce are, era un zambet fericit. Noi ne-am speriat la inceput, am crezut ca ar trebui sa o ducem la psiholog.
Nu mai Zambise asa de mult timp.
Cum noi eram terminati si cu moralul la pamant, zambetul ei ingrijorandu-ne peste masura, am uitat de noi si ne-am ocupat de ea intr-un ritm alarmant si cu o energie de parca doar ce ne conectasem la o priza.
Dar ea era doar fericita.
Fericita ca exista si ca poate inca zambi.
Dar noi stiam ca nu e asa...
Ea niciodata nu era fericita, i se putea citi durerea in ochi.
Am incercat sa aflam mai multe, dar in zadar.
Ea nu ne zicea nimic.
Pana cand, intr-o zi, zambetul acela a disparut.
Ne-am ingrijorat si mai tare caci nu intelegeam...
Statea inchisa in ea, nu mai vorbea cu nimeni, nu mai radea la cele mai tampite glume...
De ce?...
Nu stim...
Probabil ca omuletii verzi de la mine din sertar stiu... dar nu vreau sa scape iar unul[ultima oara cand a scapat un omulet verde s-a ajuns la al 2-lea Razboi Mondial>->]
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu