My work here is done

"Daca anostele randuri pe care le vei gasi de-acum incolo te vor plictisi ,consoleaza-te ,cititorule, gandindu-te la mine care a trebuit sa scriu."-Tenessee Williams




Linistea...
Si in liniste, undeva departe, sunetul fulgilor de nea ce se topesc in apa "curata" a Dunarii. Se topesc si in baltocilein care calc sau pe care incerc sa le evit[nu de alta dar sunt deja destul de uda]. Se topesc si in noroiul cald, din care s-au nascut primii oameni.
E atat de intuneric...
E... aproape perfect.
Pe insula din imbratisarea bratelor Dunarii, ce a incercat cu atata indarjire sa o apere de sosirea omului atotstricator, nu zaresc nici o lumina, nici macar o sclipire cat de mica...
Poate doar a unui bac , ce vesnic treaz trece masinile oamenilor intarziati, cand pe-o parte cand pe alta a acestui brat al Dunarii.
E atat de multa lumina aici....
Doar un alt suflet alearga de partea cealalta a vegetatiei preinverzite si rara a Brailei de pe faleza Dunarii.
Un cuplu se grabeste sa plece de aici.
De ce?
E vremea perfecta!
Nu e nimeni care sa-ti deranjeze linistea.
Iar aceasta liniste nu e una apasatoare ca celelalte, e o liniste ce te cheama sa te afunzi
in intunericul noptii, departe de stalpii de iluminat, departe de zgomotul orasului si de aerul murdarit de carburantii arsi ai masinilor. Depare de o aglomeratie de culori, lumini si oameni.
Sa te scufunzi in ea si sa ramai acolo pe veci...

Zapada a inceput sa se adune enervant pe bratele si pe basca mea inghetata si umeda.
De fapt, nu ma enerveaza, ma amuza...
Ma amuza "cum cei mici, dragalasi si pufosi" cuceresc pamantul acesta murdar.
Iar eu...
Eu merg nestingherita prin acest vid al sentimentelor, al amintirilor si al sufletelor pierdute,ui
tate sau lasate sa putrezeasca printre pitrele falezei, pentru a fi inlocuite de altele noi.
Stiu...
E crud...
E apasator...
Dar e minunat...

Cred ca e prima oara cand chiar imi place cand ninge si cum ninge.
E prima oara cand merg prin ninsoare iar pasii mei se pierd in noroiul inmuiat de fulgii de nea lichizi, cand ma pierd in intunericul binefacator al
Brailei,
Si chiar imi place, imi place sa ma las dusa de valurile imaginatiei.
Da... Braila, frumo
s oras, in trecutul sau poate. Acum, unul fara viitor si chiar daca va avea un viitor...in Romania... sa fim seriosi-_-"...

Imi trec atat de multe ganduri... de-abea daca pot intelege si discuta cu mine cate unul.
Zapada se topeste...
pic! pic!pic! De ce? De ce?! De ce!
De ce ce?
Imi pun intrebari aiurea in timp ce privesc cum neaua se pierde in
intunericul insulei.
Zambesc.
Timpul care alerga ca matza mea tampita era sa cada in apa Dunarii si sa inghete... sa fie singura bucada de gheta din apa rece a ei.
La
fel si tipul care alearga era ca sada o data cu el...
Ce naiba cauta la
ora asta?[e abia 6:49, stiu caci ascultam muzica si vroiam sa ajung si in TPS pana la 7 jumate]
De ce naiba alearga pe o vreme ca asta?[cine vorbea.. nebuna care a iesit sa se plimbe printre fulgii de zapada si printre rafale de vant inghetat]
Inchid muzica care incepuse sa ma irite.
Acum e liniste.

De ce aveam im
presia ca trebuie sa am nevoie de cineva pentru a fi intreaga? Da...
am gasit ceea ce-mi lipsea...
Eram eu...
Era acea parte din mine care tanjea dupa intuneric, liniste si dupa nevoia de a avea pe cineva aproape care sa o accepte asa cum e.

"Nu esti normala!" imi venea sa tip.
Dar cui?
Nu e nimeni prin preajma.
Mie cu siguranta ca....da?
OOOK... am ajuns iar sa vorbesc cu mine.
Maine-poimaine am sa fiu in camasa de forta.
Rad.
Mi se pare amuzanta ideea ca alte persoane ar incerca sa ma tina inchisa undeva.
Aud niste pasari...
"Pescarusi!..." imi raspund singura la intrebarea nici macar gandita.
Pescarusi...
in seara asta nu mai sunt niste pasari grosolane ce mananca din gunoi si de care trebuie sate feresti ca sa nu se cace pe tine.
In seara asta sunt precum niste ingeri...
Ingeri albi ce isi executa valsul si se pierd in intunericul insulei si al Dunarii.
De ce sa ma complic si cu alte persoane?
Eu sunt de ajuns pentru a-i complica pe altii si pe mine.
Sunt incalcita, reactionez fara sa gandesc de doua ori si nu-mi place atentia altora.
Dar ii inteleg mai usor pe altii decat pe mine.

Zambesc...
E timpul sa plec.
"Parca am inchis muzica...Mnda..."
E amuzant cum imi pierd timpul cu intrebari si observatii inutile, cu incercari inutile de a ma regasi pe mine, pe mine cu adevarat.
Fara energie, fara realitate, inchisa in lumea ei fara de care n-ar exista.
Zambesc.
"Bine ca exist!..." pasesc prin fleoscaiala si noroi si plec inspe bulevard.

"De ce e bine ca exist?..."

Era dimineata.
Pasarile cantau, soarele rasarea si isi raspandea razele jucause pe fata ei.
Buimacita deschide ochii si asculta vrabiutele galagioasa de la geamul prin care vantul isi trimitea valurile racoroase sa-i mangaie fata.
Se da jos din pat si merge pana la bucatarie sa-si faca un ceai.
"-Grozav!" spuse ea amuzata de faptul ca iar a ramas fara menta si scortisoara.Chicoti si dupa ce a pus niste mancare in farfuria pisicii a plecat spre magazin.
Cand s-a intors a luat corespondenta.
"Factura, factura, aviz...trebuie sa iau comanda..."chicoti din nou si incepu sa urce treptele catre apartamentul ei.
"-CEEE?!" ii scapa un strigat de uimire.
Urca in graba scarile si cand ajunse in cas puse apa la fiert si incerca sa
se calmeze.
-------------------------------------------
Mergea pe strada.
Era atat de fericita ca nimeni n-o cunoaste, ca nimeni nu stie ce gandeste, caca daca ar sti, si-ar da seama cat de speriata era.
Se simte
a precum o prada ce stie ca merge la o moarte sigura si totusi merge.
Se aseza pe o banca si privi printre crengile infrunzite la cerul cu niste nori pufosi si albi.
Acum mai trebuia doar sa astepte...
-------------------------------------------
A venit. A plecat.
Era doar ea.
Levi era acum banal, nu-l mai iubea.
De fapt...il iubea.
Dar reusise sa controleze acel sentiment.
Daca nu il putea avea doar pentru ea, mai bine sa-i poata fi alaturi.
Era fericita ca acum erau doar prieteni.
Nu mai trebuia sa-si faca griji ca o sa mai fie invinuita pentru purtarea lui ciudata.
Totul a trecut.
Totul va fi bine.
Era singura si era fericita.
O vrab
iuta era sa-i zboare in cap si incepu sa rada, lumea care trecea pe-acolo o privea ca pe-o nebuna.
Nu mai conta.
Totul a revenit la normal.

About this blog

Ei

"Imi simt mai des limitele. Si e firesc sa fie asa, pentru ca nu raman niciodata, sau aproape niciodata, in mijlocul coliviei, fiinta mea navaleste inspre gratii."[Andre Gide] "Cele mai frumoase lucruri sunt cele pe care ti le sufla nebunia si le scrie ratiunea."[Andre Gide] "Numai un prost poate sa critice, sa condamne si sa se planga-si majoritatea protilor o fac. [Dale Carnegi] "Nebunia inseamna sa faci acelasi lucru in mod repetat si sa te astepti sa obtii alt rezultat."[Albert Einstein]