My work here is done

"Daca anostele randuri pe care le vei gasi de-acum incolo te vor plictisi ,consoleaza-te ,cititorule, gandindu-te la mine care a trebuit sa scriu."-Tenessee Williams

Era o zi placuta de vara. Poate un pic prea cald si fara vant.
Ea statea cu capul sptijinit de trunchiul unui copac si privea la cer si dunare.
Spera ca soarele va apune mai repede si devenea nerabdatoare.

 


Deodata isi aude numele strigat. Priveste in partea de unde s-a auzit si o apuca nervii.
Era "el". "El" bronzat si cu o fericire prosteasca in ochi.
Ajunge aproape de ea si-i cere voie sa stea si el cu ea. Ea doar ii face semn din cap ca da si incepe iar sa se uite la cer.

Se gandeste de ce el n-o poate lasa pur si simplu in pace. S-a saturat de acele jocuri copilaresti. Vrea doar liniste si pace.
Vrea sa priveasca apusul singura, fara el. 

S-au strans prea multe amintiri si devin din ce in ce mai dureroase... Simte o durere la tample iar apoi o simpla eliberare de tot raul.

De ce nu poate scapa de el? Cand a iesit afara s-a dus in locurile pe care el nu le suporta numai ca sa fie sigura ca el nu va veni dupa ea. Dar se pare ca cineva nu-i tinea partea. De fiecare data aparea si el la scurt timp si incerca s-o impace desi si el era constient ca-i facuse mult, mult rau.

Inchide ochii si se gandeste cat de bine si cat de frumos ar fi daca ar naufragia pe o insula, exact in momentul asa.

Se simte privita, studiata si deschide ochii.
In acel moment il vede pe el cu o mutra speriata si mirata. Se apropie de ea si intinde mana spre fata ei... spre buzele ei.
Dar nu-i atinge buzele, pune degetul aratator exact deasupra liniei ce delimiteaza buza superioara.

Ea se enerveaza, eliminand acel sentiment enervant de mirare sin ea si-i apuca mana vrand mai apoi sa-l pocneasca.

-Uite, zise el calm. 
Si-i arata degetul lui plin de sange.

In acel moment ea duce mana la baza nasului si apoi o priveste. 
Da, e sange.
Se ridica si fuge.
Fuge.
Fuge.
FUGE.

Fuge de el si de teroarea ce s-a instaurat inauntrul ei.
De fapt acea teroare deriva din nervi...si din faptul ca emotiile prea puternice si stresul cauzeaza aceasta sangerare inutila.

Ea crede ca e de fapt un monstru daca i se intampla asta.

Se opreste si cade-n genunchi. Incepe sa planga iar apoi sa chicoteasca.
Se crede jalnica si mizera pentru asta.

O mana o apasa usor pe umar.Se intoarce si-l observa pe el.
Are o figura ingrijorata lucru ce-o scoate din sarite.
-Te rog sa nu mai fugi,zise el printre gafaieli.
-N-am nici un motiv sa stau langa un element ce-mi face rau.
-Mai nou sunt un element? Imi cer scuze ca inca-mi pasa de persoana ta.
-La ce bun sa-ti pese acum?! Cand am avut nevoie m-ai tratat ca pe ultima fiinta pentru care ai simti ceva. Nu, stai linistit imi e bine si-mi va fi atata timp cat tu nu ma vei mai stresa.

Ii da mana jos de pe umarul sau,se ridica il priveste indiferent si pleaca.
"Chiar nu stiu ce mai vrea sa obtina de la mine, oare nu-ntelege ca nu am de gand sa ma mai intorc la el? Stie asta si nu suporta gandul. Gandul asta il macina si-i face noptile albe."

Incepe sa rada si in sinea ei simte o bucurie imensa ca si el pe de-o parte sufera  macar un sfert din cat a suferit ea.
Acum se simte vinovata pentru ca s-a bucurat.

Se intoarce ca macar sa-l priveasca inca o data dar se ciocneste de cineva si cade-n fund. Soarele e prea puternic si nu-si da seama cine e decat atunci cand se apleaca cu un servetel si-i sterge dara de sange uscat de la nas.

Priveste in gol si simte cum lacrimi incep sa-i curga pe obraji.
Acum el o privea direct in ochi si se apropia de ea din ce in ce mai mult.
"NU! Nu din nou! Nu mai vreau m-am saturat!"
Si-l pocneste peste fata.

Se chinuie si reuseste sa se ridice. Se uita in ochii lui si-i gaseste din nou plini de mirare.
Se enerveaza. Strange pumnii si incearca sa strige la el ca mai bine-ar muri decat sa-i mai insele inca o data sentimentele. Si sa se deschida-n fata lui iar el sa nu faca absolut nimic decat s-o expedieze in cel mai "frumos" mod posibil.

El inca o priveste mirata. El nu s-a ridicat inca e pe vine. Se uita la ea de jos.

Ea-l priveste de sus. Se simte mai in siguranta asa. Expresia de mirare intiparita pe fata lui o scoate din ce in ce mai tare din sarite.
Isi musca buza de jos.

-Ce nu intelegi din lasa-ma-n pace?!
-Totul.
-Stii ca ai fost un ipocrit?
-Da.
-Si-atunci ce mai cauti aici?
-Imi faceam griji.
-Pentru cine?
-Ce-ntrebare! Pentru tine, aiurit-o!
-Nu prea cred. Iti faceai doar griji ca ti-ai pierdut o "fana". Ma rog, acum chiar te provoc sa ma lasi odata-n pace.
-Bine, dar mai intai spune-mi ce crezi despre asta...
Se ridica brusc si-o prinde-n bratele sale si incearca s-o sarute.

Ea ramane o fractiune de secunda blocata dar inainte ca buzele lui sa le atinga pe-ale ei ii trage un genunchi cu toata puterea sub centura.
-Ti-am zis sa ma lasi in pace.

El ii da drumul si-si coboara o mana inspre locul lovit deoarece il doare foarte tare iar cu cealalta o prinde de mana.
-Lasa-ma macar sa termin. Lasa-ma macar sa vorbesc cu tine.
-Nu!
Ea se-ntoarce si o ia la fuga.

El ramane singur si cu parfumul ei in nari.
O iubea. Chiar o iubea cu adevarat.
Numai ca nu si-a dat seama de asta numai atunci cand era prea tarziu. 

Locul lovit nu-l mai doare.
Sau el nu-l mai simte din cauza durerii din piept.
A privit-o cum s-a indepartat mereu. Chiar si-acum.
Dar nu o judeca, pentru ca el a fost cel care a facut-o sa sufere.

Se-ntoarce cu spatele si apoi intra intr-o scara si se urca pe bloc.
Priveste la acel oras mic, in care toata lumea stie totul despre oricine. 

Inchide ochii si incepe sa mearga gandindu-se la ea.
Simte acel ultim pas cum se adanceste in golul de aer de la marginea blocului.
"Nu conteaza, aripile mele au fost rupte cand am ranit-o pe ea."

Si cade-n gol, simtind aerul cum ii canta o ultima simfonie...sau un mars funebru...

About this blog

Ei

"Imi simt mai des limitele. Si e firesc sa fie asa, pentru ca nu raman niciodata, sau aproape niciodata, in mijlocul coliviei, fiinta mea navaleste inspre gratii."[Andre Gide] "Cele mai frumoase lucruri sunt cele pe care ti le sufla nebunia si le scrie ratiunea."[Andre Gide] "Numai un prost poate sa critice, sa condamne si sa se planga-si majoritatea protilor o fac. [Dale Carnegi] "Nebunia inseamna sa faci acelasi lucru in mod repetat si sa te astepti sa obtii alt rezultat."[Albert Einstein]