My work here is done

"Daca anostele randuri pe care le vei gasi de-acum incolo te vor plictisi ,consoleaza-te ,cititorule, gandindu-te la mine care a trebuit sa scriu."-Tenessee Williams

Buna seara, dragi telespectatori si dragi interlocutori.
Azi va voi povesti despre singuratate si tristete.
Va voi spune cum aceste doua simtaminte se impletesc pentru a deveni o persoana in carne si oase.
Va voi traduce din limbajul mut al emotiilor in limba scrisa, pentru a putea reciti ori de cate ori veti simti nevoia de a va fi afirmata ideea ca altii se simt mai rau ca dumneavoastra.
Nu voi spune ca toti simtim la fel...
Voi spune doar ce simt doar cum aceste doua bestii, incatusate in mine vor sa iasa afara si sa isi indeplineasca dorintele egoiste din care s-au nascut.

Eu... da eu, simt de cele mai multe ori o nesatisfacere morala si sentimentala.
Simt cum afectiunea doreste sa se revarse din mine pentru o singura persoana. Simt nevoia de a a avea langa mine un suflet pentru care sa fac orice.

Simt nevoia sa fiu dependenta de acel cineva. Nu de ceea ce-mi poate oferi. Ci doar un zambet suav pe care sa-l afiseze cand ii e bine.
Iar cand nu-i e bine... cu fiecare lacrima ce i se prelinge pe obraji, un pumnal imi va strapunge sufletul si voi face tot ce-mi sta in putinta de a-i readuce zambetul.

Zambetul celor din jur e totul pentru mine. Chiar daca nu se vede asta.

Singuratatea, in momentul de fata urla... urla ca nu se mai suporta, ce rost are sa fie singuratate daca este acompaniata de tristete?...Nu mai e singura, asa-i?
Nu mai e singura pentru ca o are alaturi pe doamana tristete. Si-o apuca nervii si doreste sa fie doar ea dar...tristetea e mai puternica si-i doreste compania.

Oare cat de mult voi mai accepta sa pierd inainte sa-mi dau seama ca nu-mi face bine?
Gandurile acestea la ce sunt bune?
Mi-ar placea doar sa-mi mototolesc sentimentele si sa le arunc, sa nu se mai intoarca.

Mi-ar placea mai mult...
Sa nu simt... imi e greu sa fac asta.

Iar tu?... 
Tu doar stai acolo si zambesti desi stii ce-as vrea sa aud si totusi n-o faci, o ascunzi departe si ma chinui, imi  torturezi rabdarea si-asa de mult tocita...

si nu faci decat sa pui sare pe rana si sa freci, ca doar la asta te pricepi...
Iar adevaratul tu....
Cand va aparea si ma va ajuta sa scap de toata mizeria din mine? De toate aceste stari din care imi e din ce in ce mai greu sa ies...

Eu doar te astept, aici, inchisa in mine, cu tristetea si singuratatea mea si cu sperantele mele cu tot.
Crezand in continuare ca nu va fi mult prea tarziu atunci cand vei veni. Ca in momentul in care TU vei aparea eu nu am nici o siguranta ca nu vei gasi epava sentimentala ce tind sa devin in viitor.
Aceste randuri au fost scrise de mine, un om doar presupus in deplinatatea facultatilor mentale... acum depinde numai si numai de realitatea voastra

1 comentarii:

Buna, Lulu! Sunt Alge, dar iti scriu de pe contul Ramonei, deoarece mi-a fost lene sa-mi fac altul...
Singuratate si tristete... doua "surori", asa cum si tu ai spus. Ai dreptate. Nu poate exista singuratatea fara tristete. Le-am cunoscut si le cunosc pe amandoua... si ti-o spune un alt "om doar presupus in deplinatatea facultatilor mentale". Doar ca intr-un alt mod. Si nu voi pretinde niciodata ca inteleg cum te simti, asa cum probabil au facut-o altii...Eu doar pot sa banuiesc, cel mult, ce simti, asta deoarece nu te cunosc atat de bine, nu-ti cunosc esenta, dar traiesc si eu singuratatea si tristetea...Ce pot sa-ti spun e ca dintotdeauna am stiut sa dau sfaturi bune altora, fara sa pot face asta si cu mine, sau cu cei cu adevarat importanti pentru mine... Nu stiu de ce... Poate pentru ca nu pot fi destul de obiectiv cu toata lumea...
Chiar daca nu-ti inteleg cu adevarat trairile, este logic ca iti e greu... Cui nu i-ar fi?! Insa, poate te va incuraja (asta intentionez sa fac) daca-ti spun ca probabil e la fel sau chiar mai greu sa pierzi ce ai avut mai de pret, si sa sfarsesti singur, rece (aparent doar...), si trist deoarece n-ai stiut sa pretuiesti...
Pentru...unii, cel putin, e mai greu, deoarece, pe langa depresie si singuratate mai exista si "scumpul" regret...Regretul ca n-au fost clarificate lucrurile la timpul lor, regretul ca n-ai "vazut padurea din cauza copacilor", regretul ca ai fost intr-un fel sau altul, etc...
Si-atunci nu te-ai afunda si mai tare intr-o depresie care a fost tot timpul prezenta, cel mai adesea in stare latenta? Nu te-ai oftica si mai rau, atat de rau incat sa recurgi la automutilare, fara sa stie cineva, sau, mai grav, sa nu-i pese nimanui...? Mai ales celui care ar fi trebuit sa-ti fie pilonul de sustinere...
E chiar trist sa cauti fericirea si sa n-o gasesti... Dar e si mai trist s-o gasesti, si-apoi s-o pierzi...
Si e si mai trist sa realizezi de-abia cand e prea tarziu c-ar fi fost atat de usor s-o pastrezi...
In concluzie, te pot sfatui doar sa nu uiti si sa nu pui la indoiala faptul ca intotdeauna se poate si mai rau, si tocmai chestia asta ar trebui sa-ti dea putere sa mergi inainte...
Depinde de tine ce alegi sa faci si sa crezi, insa ar fi indicat sa iei in calcul orice posibilitate. Eu am o vorba pe care o spun des, si pe care chiar o cred: "Intr-un univers infinit, posibilitatile sunt la fel..."
Nu crezi?

Trimiteți un comentariu

About this blog

Ei

"Imi simt mai des limitele. Si e firesc sa fie asa, pentru ca nu raman niciodata, sau aproape niciodata, in mijlocul coliviei, fiinta mea navaleste inspre gratii."[Andre Gide] "Cele mai frumoase lucruri sunt cele pe care ti le sufla nebunia si le scrie ratiunea."[Andre Gide] "Numai un prost poate sa critice, sa condamne si sa se planga-si majoritatea protilor o fac. [Dale Carnegi] "Nebunia inseamna sa faci acelasi lucru in mod repetat si sa te astepti sa obtii alt rezultat."[Albert Einstein]