My work here is done

"Daca anostele randuri pe care le vei gasi de-acum incolo te vor plictisi ,consoleaza-te ,cititorule, gandindu-te la mine care a trebuit sa scriu."-Tenessee Williams

Really, sunt destul de confuza si m-am cam saturat de asta...
Singurul lucru pe care-l inteleg e ca lucrurile sunt doar ca sa fie si atat. Ce ma roade cel mai tare e ca de ce intotdeauna se intampla chestii din astea cand imi e lumea mai draga.
Si de ce pana la urma ma regasesc in persoane pe care nu le cunosc si pe care nu prea le pot ajuta decat dupa ce se ajuta singure.

Eu sunt genul de persoana care da doar un branci ca mai apoi lumea sa-si continue treaba si sa uite de faptul ca le-am fost s\cat de cat aproape si cand am si eu o data nevoie de ajutor imi intorc spatele si-mi mai si zic pe un ton "adorabil :"du-te dracu."

I'm just getting nervous and nervous daily...
I just don't know what should i do...
Maybe i just need some help from the others...
But they just don't care enough and tell me to trust myself and don't care about others.

Doar ca nu prea cred ca pot face aceste lucruri. Pentru simplul fapt ca toti pe care contam...m-ati abandonat. Unde?
In mine... si de-aici e cel mai greu sa scap...

Pana la urma de ce sa scap de-aici?! E cald, e bine e departe de toti si de toate, nimeni si nimic nu ma poate rani sau atinge. Problema e ca daca nu ies o sa ajung la nebuni.
Pana la urma vocile au idei destul de ok, desi sunt un pic cam sadice si chiar rele.

Pana la urma cum ar fi sa va raspund la toti cu cea mai mare rautate si voi sa va intrebati de ce?...Cam asa ati facut voi cu mine.
Aveti pretentii atat de mari de la mine cand eu pot face mult prea putine...
Si ce ma streseaza si mai tare e ca voi vreti de la mine ceea ce nu puteti obtine de la voi. Ma scoateti din pepeni pentru ca unele chestii chiar nu-mi stau in putinta. De ce nu intelegeti ca Lulu e Lulu si atat. Ca Lulu nu se poate schimba decat daca vrea si daca are conditii prielnice[parca-as vorbi despre o planta sau un animal caruia ii trebuie un habitat special].

Ma simt aiurea... foartea aiurea...si nu stiu cum sa-mi revin din starea asta.
Poate pur si simplu imi place durerea pe care o simt. Poate ca nu vreau s-o las sa plece si pana la urma...cred c-o sa mor intr-o buna zi[si nu calcata de masina in timp ce treceam trecerea de pietoni, ci in timp ce-o sa se acutizeze durerea asta]. Poate c-o sa dispara cu timpul si poate ca pana la urma e doar o faza a adolescentei.

Nu stiu si nici nu vreau sa aflu vreau doar s-o savurez pana la capat.

Pentru ca asta sunt, si asta voi fi, si niciodata n-o sa va las sa distrugeti si singura bucata buna din mine. Ati reusit sa stricati multe persoane, pe mine nu m-ati prins.
Probail c-o sa ma schimb, dar in interior o sa fiu acelasi copil caruia i-e frica de anumite chestii.

I'm just sick of all this shits!

Poate ca nu sunt geniu, dar stiu ce-i corect si ce nu. Si multi dintre voi nu sunt corecti cu ei insisi si cu alte persoane.

Si... zapada pica...si ingoapa mizeria noastra cu mantaua ei pura si linistitoare dovedindu-ne ca totusi noi putem fi frumosi.

Cateodata iti vine sa-ti iei campii si sa-ti dai cu ceva in cap...
Cam asta simt eu acum, numai ca am ochelarii si n-o sa-i dau jos pt a-mi satisface acest moft. Stiu e doar o scuza, numai ca, al meu cap, a suferit prea multe traumatisme de acest gen si nu a gresit cu nimic.

Oricum, azi a fost o zi de cacat...
Am facut 3 prostii imense...
Toate intr-osingura zii...
Ii multumesc enorm caracterului meu ce ma ajuta sa ma complic mult mai mult decat ar trebui si ar fi normal, si ceea ce e si mai ciudat este ca de fiecare data cand fac cate o prostie, nu ii deranjeaza pe ceilalti de loc, ci doar eu sunt cea care se agita cel mai mult...

In plus ca totul sa fie perfect... mi s-a indus si o stare extrem de aiurea si de deprimanta.
Si totusi...daca cineva merita sa mai treaca printr-o "zi ploioasa" eu sunt aceea, pntru ca daca nu mai m-as agita atat de mult,probabil[de fapt mai mult ca sigur] ca viata tuturor celor care ma cunosc ar fi mai simpla si mult mai frumoasa.
Nimeni nu are habar cat de m
ult ma pot enerva pe mine, ceilalti habar nu au cat de mult ma terorizez pe mine fata de ei. Nimeni nu stie cat de mult ma stresez pentru chestii total marunte si cat de aiurea e ca sunt extrem de atenta la detalii in asa hal incat pierd esentialul.
Si nu e corect! Fata de voi si fata de mine.

Si...
Cateodata doar stau, astept sa se intample ceva, astept acel semnal care te loveste in suflet si-ti spune pur si simplu: "Trezeste-te!". Si e aiurea...pentru ca imi pasa imi
pasa enorm...si nu mai pot...trebuie sa scap, sa nu mai astept trebuie sa ma trezesc singura!
Viata nu e un joc , o carte sau un film, pentru ca daca ar fi, am rade cu totii si in fiecare moment special am auzi o coloana sonora ce se potriveste cu acel moment important.
Tot ceea ce cont
eaza e ca sunt aici, esti aici sunteti aici si suntem aici.
Nimic si nimeni nu ar trebui sa impiedice asta! Nici macar un card de molii afurisite sau picioarele de spaghetti!
Nici emotiile, nici visele si nici macar noi insine...
E greu de acceptat... dar asa vad eu "realitatea".

E important cu cine te imprietenesti, pentru ca s-ar putea sa-ti traga teapa, pentru ca toti, mai devreme sau mai tarziu or sa te muste de fund si-o sa-ti zica:"ai fost un prost/proasta ca ai avut incredere".
E aiurea, dar e adevarat. Si daca exista o persoana care sa nu faca asta... atunci considera-te foarte norocos/norocoasa...

Nu-mi place deloc asteptarea. Intotdeauna am asteptat. De ce? Petru ca-s proasta si stiu ca nu trebuie sa astept, dar o fac. Si toti o facem. In mai mica masura sau mai mare masura. Si ce doare cel mai tare e ca niciodata, dar absolut niciodata unii din noi[printrecare si eu] niciodata nu spunem stop asteptarii. Si chestia asta ne [ma] macina pe dinauntru ne[imi] mananca sufletul si ne face[ma face] iniferenti[indiferenta]. Sau daca nu ne face indiferenti... ne distruge vitalitatea si speranta si ori ne face sa ne sinucidem[sau ne face depresivi] sau ne trimite la nebuni.

Cateodata stau si ma intreb daca nu cumva am gresit planeta. Cateodata stau si ma gandesc daca nu cumva cineva, undeva departe gandeste ca mine. Poate sunt eu "stricata" si nu prind postul corect. Dar daca nu sunt eu cea "stricata" atunci ceilalti sunt cei stricati?...

E extrem de ciudat si anormal[parerea mea] ca la 16 ani sa-ti bati capul cu tampeniile de genul asta. Multi imi spun ca viata trebuie luata ca un fel de gluma[una chiar foarte proasta acum] si ca nu ar trebui sa nu-mi mai pese.
Dar nu aveti ce-mi face! Asa sunt eu si nu ma puteti schimba chiar daca vrei.
Daca o sa ma schimb o sa fie din proprie initiativa si nimic mai mult.

Totul e perfect noi suntem dereglati. Viata e simpla noi o complica.
Doua vorbe adevarate in privinta mea...

Si nu aveti habar ce mai gandesc si ce mai simt, ce mai cred si ce melodii imi canta inima si sufletul. Indiferenti, reci exact ca niste statui ati ajuns cu totii...
Da... m-am schimbat, in bine pentru mine si nu stiu cum pentru voi. Pana la urma despre asta-i vroba in viata, sa ne fie noua bine si sa nu ne mai pese de altii chiar daca ne sunt prieteni apropiati sau doar amici.

Ceea ce e important pentru mine poate fi nimic pentru voi, dar totusi eu asta simt si asta cred, parerea voastra conteaza si totusi uneori... nu-mi pasa...si e ok, dar apoi imi pare rau si-mi cer scuze...
Asta sunt eu...si...eu

Cateodata ne e greu sa acceptam ca suntem niste straini intre persoane pe care le cunoastem de destul de mult...
Avem tentinda de a ne invinovati...
Vrem sa nu ne mai fie atat de greu sa ne exteriorizam in prezenta unor persoane ce ne dau increderea lor, dar noi suntem sceptici si ne e din ce in ce mai greu sa zambim, sa radem.
Eu cel putin, cand sunt trista si ma prefac vesela, de fiecare data cand zambesc sau
rad simt cum o paste din mine e sfasiata, apoi e trantita pe jos si folosita pe post de pres.
Cateodata se mai intampla sa merg/ sa stau singura prin anumite locuri. Si cand se intampla asta ori am un sentiment de satisfactie si implinire totala ori ma simt singura si imi dau seama de unele greseli
facute de mine sau de altii.
Partea cea mai grea e sa recunosc ca nu e totul ok. Iar partea si mai grea e sa spun ce nu-i ok. Cateodata sa rescunosc ca am niste probleme,
dezamagiri sau indoieli este o chestie ce ma ucide incetul cu incetul. Probabil ca odata cu timpul ma voi invata...
Dar pana mea! Au trecut 16 ani si nu sunt obisnuita cu nimic si ce e si mai naspa e ca niciodata nu
cred ca voi fi in stare sa ma exprim direct in fata cuiva.
Sincer am cateva persoane in prezenta carora ap
rope ca pot spune ce am pe suflet.
Dar daca si in fata Alinei pe care o cunosc de mult timp am destul de m
ulte retineri si imi trebuie cam 20-30 minute de conversat cu ea ca sa-i pot zice ceea ce vreau... SUNT VARZA!

Si va e si voua greu, imi e si mie greu...
Si nu e ok...
De ce sa va chinui si sa ma chinui?
De ce sunt incapatanata?
Pentru ca pru si simplu sunt. Pentru ca sunt panicata sa nu va pierd . Petru ca mi-e frica de viitor desi visez la el cu ochii deschisi. CHIAR MI-E FRICA!
Nu vreau sa accept o des
partire, desi probabil eu o sa fac primul pas.
Nu vreau sa ma uit cum plecati cu impresia ca voi ati avut ultimul cuvant, desi in mintea mea am revazut
acea scena de n-mii de ori si desi o sami fie greu, o sa va las sa plecati.
Pentru ca viata nu e un film, pentru ca viata nu e o carte, pentru ca viata nu e un joc ... pentru ca nimic si nimeni n-o sa-ti faca pe plac fiindca asa vrei si asa bati din picioare.
Ceea ce-mi e mai greu este sa va dau si partea fericita din mine, fiindca asta fac: cand plecati luati toata fericirea mea cu voi, dar nu va invinova
tesc, pentru ca eu am ales sa v-o dau. Ceea ce nu inteleg e de ce nu pot fi si eu aproximativ ca voi.

Ma cam enervati.
Ma cam enervez si pe mine.
Va cam enervez...
Ce-i aiurea e ca niciodata nu va ajut sa ma ajutati desi vreti, si-mi cer scuze...
Sunt proasta, stiu...
Mi-o spuneti cu totii.
Sunt imatura.
Nu vreau sa-mi pierd copilaria. Nu vreau s-o ascund intr
-un giulgiu alb ca mai apoi, cand voi avea copii sa suflu praful dupa giulgiu si apoi sa le-o dau sa-mi repete greselile.
Nu vreau sa asjung ca voi!
Sunteti naspa! Nu va dati seama de nimic, nu intelegeti ce vreau sa zic chiar daca dati din cap.
Stiu ca nu am intotdeauna dreptate, dar asta
nu-nseamna ca atunci cand gresesc trebuie sa va simtiti superiori si sa-mi taiati avantul si imaginatia.
Avantul si imaginatia e tot ceea ce a
m, nu va puteti permite sa mi le ucideti...
Nu va dau voie... De fapt va las... Pentru ca nu pot sa fiu prea rea cu voi...
Urasc remuscarile...
Sunt naspa...
Ne fac ochii sa lacrimeze, ca acum...Oricum...mi-a fost greu sa recunosc toate astea si sa le mai pun si aici, dar cred ca asa va mai usurez un puzzle.
Sper ca de-acum sa va fie mai usor cu intelegerea iesirilor mele.

Ador tot ce e cu mine acum, si ceea ce nu e cu mine acum...si nu-ntleg de ce nu pot simti asta mereu...


Niciodata nu realizam cat de mult ne poate influenta/schimba o persoana , decat atunci cand e prea tarziu.
Ceea ce nu inteleg este ca eu niciodata nu voi avea prieteni. Si nici nu voi intelege...
De ce?
Pentru simplul motiv ca de fiecare data, adica mereu, fac greseli, ii supar pe toti pentru ca am probleme "la mansarda"[Tata].
Marog...mereu zic asta.
Totusi nu-mi vine sa cred ca noi, oamenii, suntem :
asemenea unei adieri de vant
asemenea unei alunecaride pamant
asemenea unei furtuni
asemenea unui nor

asemenea ninsorii
asemenea
unei balti in mijlocul verii, pe asfalt
asemenea unei frunze de stejar
asemenea unui fulg de nea
asemenea unui fir de iarba
asemenea apusului
asemenea rasaritului
asemenea unei picaturi de apa in desert
asemenea unei bucati de scoarta de copac pe pamantul umed
asemenea unui vis

asemenea unei flori
asemenea unei buruieni
asemenea unui vin [ce odata cu trecerea timpului devine mai bun sau devine otet]
asemenea unui inger
asemenea unui demon
asemenea focului
asemenea unui cantec de pasare
asemenea unei pene lu
ata de vant
asemenea lacr
imilor
asemenea unui fir de par
asemenea unei scoici
asemenea unei masti
asemenea unor paduri
asemenea unor munti
asemenea unei placi tectonice
asemenea unui tantar
asemenea unui graunte de nisip
asemenea unui gandac

asemenea unei flacari
asemenea unui gand
asemenea unei pietre
asemenea unui lucru ce nu e vesnic.
Noi nu putem fi lava. Pentru ca ea e vesnica, incatusata in carnea pamantului...
Lava e sufletul planetei.
Se naste si moare o data cu ea, e sangele ei.
Niciodata nu vom putea evolua in asa fel pentru a fi bine tuturor.
Noi suntem niste mici furnici ce nu au nici un viitor in acest univers.
Sufletul nostru nu e destul de mare pentru a putea cuprinde in totalitate un subiect anume. El are mereu ceva de invatat. E asemenea plastilinei in mainile unui copil, in continua transformare, sau in drum spre stomacul copilului.
Noi suntem modelati de oricine si orice.
Niciodata nu vom putea avea taria de a ne desprinde de lucrurile ce ne dor pentru a putea gasi adevarata fericire.
Fericirea noastra estedoar un substitut pentru adevarata fericire. Este un drog. Un drog legal, consumat de toti.
Toti avem fericirea nostra. Niciodata nu va fi un lucru spre bucuria
tuturor.
E aiurea.
Am observat ca eu aunt o fiinta, un om,ce merge spre autodistrugere.
Si chiar daca nu ma autodistrug ma distrud altii sau anumite situatii.
E aiurea caci intotdeauna aleg variantele pe care orice om NORMAL le-ar alege in ultima instanta, sau daca ar fi singurelevariante ramase.
Mereu astept ceva sau pe cineva sa ma trezeasca la "realitate".
Sa-mi dea un pumn in cap si sa-mi zica:
"Fetit-o n-ai nimic de pierdut daca risti."
DA! Sunt aproape mereu paranoica. Si cand nu sunt paranoica sunt hiperactiva si atunci ii ranesc pe ceilalti.
Oare cat de greu e sa incerc macar o data sa nu mai fiu asa.
FOARTE GREU!
De ce?
Prin simplul fapt ca asta sunt eu.
Prin simplul fapt ca atunci cand tin la cineva ma las destul de mult
calcata in picioare.
Prin simplul fapt ca eu cred orice.
Si in ultimul rand ca pun la suflet orice desi am avut o scurta perioada in care nu am mai lasat sa se vada asta.
Poate ca pur si simplu nu-i mai pasa de mine, de ce cred si de ce simt.
Si nu e vorba de vreun fost iubit.
Oricum acum imi e mai bine... cred... ca ar fi mai bine sa nu ma mai implic in ceva anume... e partea a doua.
Sa fiu doar eu si atat.
Sa nu-mi mai pese ca nu ma pricep la ceva anume si sa nu mai iau in seama cuvintele oricui in anumite situatii.
THe ENd ^_^


Nu ma plang. Doar ca in ultima vreme am aflat cat de mult te poate rani cineva la care tii si care stie ca nut e vei supara niciodata pe el. E totul foarte aiurea. Ma chianui de cateva saptamani la o carte care nu-mi place, alte dati as fi terminat-o de mult. Incerc sa-mi dau seam ace se-ntampla si cu cei din jurul meu.

Mai incerc si san u imi pese prea mult caci atunci o sa ma doara pe mine sin u prea mai am chef de bocit[nu e vorba ca n-am chef, e faptul ca lacrimile au devenit iar un lux pe care nu mi-l mai permit].

De ce de fiecare data cand aproape reusesc sa pun lucrurile cap la cap apare mereu cate ceva care le amesteca iar sau mai adauga ceva de rezolvat.

Situatia in care ma aflu acum aproape ca ma face sa-mi iau campiii. Sa-mi iau campii si sa ma duc dracu’.

Poate asa nu mai aud vorbe despre mine. POATE! Da’ atunci cine stie ce naiba o sa se mai zica… nici nu vreau sa ma gandesc. Imaginatia omului e atat de bogata… Si atat de prost folosita.

Eu totusi nu inteleg un lucru: de ce daca cineva iti zice ceva, tu, ca om, trebuie sa spui altuia, sau mai frumos, tuturor cunoscutilor celui care s-a destainuit in fata ta.

Si pe urma te mai si intrebi de ce cutarescu s-a suparat pe tine.

Zau! Avem o logica atat de logica incat da pe-afara la cat de mult ne folosim creierul ca sa gandim.

Acum, ca o proasta, in loc sa-mi vad de treaba, nutresc un plan de a readuce totul pe linia de plutire.

N-aveti ce sa-mi faceti. Acum sunt in lumea mea, departe de voi, cei plini de ura si de prostie. Ura e putin cam dur, poate ca e… plictiseala plus dorinta de a schimba ceva.

Tot ce zic e ca imi vine sa va bat. Pe toti! PE BUNE!

Ma enervati…

Dar nu va pasa….

Si ce daca va bat…

Nu va doare caci v-ati separat constiinta de trup si acum sunteti doar niste sarcofage goale ce erau menite sa tina ascunse in ele si sa daruiasca celorlalti bunavointa si intelegere.

Va doare fix in varful parului. Parul nu are nervi, fiind format din cellule moarte,turtite, asa ca nu va doare.

Si ce daca eu incerc sa va inteleg, sa va ascult, sa va dau sfaturi, sa fiu copil, voi ati uitat.

Ati uitat cum e sa visezi.

Lumea e cruda. E la fel de dura precum un stalp de beton armat. Iar eu… ma tot izbesc de el…

Poate sunt eu mai masochista decat credeam, dar asta e…

Dar poate ca tot unul dintre voi, felinari din beton cu becul spart, ar trebui sa ma treziti la realitate cu o palma dupa ceafa:].

It’s sooo fuckin’ fun! Cum ne scoatem ochii unul altuia…Si cum apoi cel care ne-a scos ochii spune “scuze” si incearca sa ii puna la loc, lipindu-i aracet/scuipat[adica ce are la-ndemana]. Ni se pare si mai amuzant cand noi insine ne scoatem ochii.

Sincer zic…de-abea astept sa mai cresc. Sa va bat pe toti! Numai asa, c-ati fost rai cu voi insiva si cu altii.

Sunteti stupizi si nu va place cum aratati, cum vorbiti si cum va comportati.

Atunci, de ce nu va aruncati de pe un bloc cu 10 etaje cu o piatra de gat?

Ma rog, cand aveti de gand sa nu mai fiti superficiali si sa ma ascultati, sa ma anuntati si pe mine ca sa ma dau jos din lumea mea sis a mai stau de vorba cu voi. Pana atunci, ne mai vedem prin monument, luci sau pe faleza sau baza.

Chiar nu stiu...ce sa zic...ce sa fac...

In ultima vreme imi schimbam starea de spirit din 5 in 5 minute sau
chiar mai repede.
Ceea c
e ma inspaimanta cel mai tare e ca nu ma mai pot controla:|.
Am ajns sa-mi fie frica de mine. A ajus partea intunecata din mine sa ma domine pe
termen scurt.Am ajuns sa ma enervez in nimicuri.
Ce e amuzant e ca ajung sa fac anumite chestii, iar apoi sa nu-mi mai aduc aminte ce-am facut.

Totusi...
Am o stare depresiva, pe care o pot ascunde in unele momente, in altele nu. DECI, imi bag picioarele in ea de orice-ar fi!...
M-am saturat! Am nevoie de-o afurisita de pauza.

Mnda... si parca totusi accept starea asta cu cea mai draga inima...
Dar nu-mi place sa-i fac pe cei apropiati mie sa se simta
aiurea ca eu n-am chef de nimic.
E placut.Simt in plina zi ca ma scufund in smoala noptii. Simt in plina fericire cum cele mai negre ganduri imi navalesc in cap si ma fac sa ma simt aiurea.

Da stiu.
Sunt o sadica. Chinui persoanele la care tin, numai asa ca sa fiu sigura ca si lor le pasa de mine.
Da' pana la urma cine sunt EU?!
EU sunt o fiinta din carne si oase ca oricare alta. O fiinta creata prin legaturi chimice organice.

Da stiu. Sunt o masochista. Nu va las sa plecati desi-mi faceti rau. Sunteti precum niste paraziti de care m-am atasat emotional. N-o luati in nume de rau. Va aratam punctul de vedere al partii mele saice.

Stupid. Si totusi...
De ce nu murim mai repede? Si-asa avem o viata banala, robotizata si chinuita de catre noi insine. Ce-i si mai amuzant e ca totu-i simplu dar noi complicam acest tot:]].

Oricum. Nimic nu va mai fi cum a fost. Inceputul reprezinta totul pentru mine. Si daca inceputul "pute" atunci exista slabe sanse sa se mai schimb
e ceva:].

Ma rog...
Imi place sa ma plimb pe-afara pe vremea asta mohorata<3. Imi place sa privesc cum fiecare lucru merge rau, doar ca mai apoi sa mearga bine, sau invers.

Mai devreme mi-a fost rau.Stateam in pat cu ochii zgaiti la tavan si ma gandeam ca ar fi foarte frumos sa fiu un copac. Nu as mai merge la scoala:)), si pe langa asta m-as fi bucurat de prilejul de a admira orice:].

Am o viata atat de banala... Vreau sa schimb asta! Si am s-o fac! Imediat ce n-o sa-mi mai fie lene(:|, sau somn^-^. O parte buna a primaveri es
te ca-mi revine dreptul de a avea parul blond-_-". I don't like these colour. De fapt imi place, dar la altcineva. Ma rog... Stiu ca-s o ciudata, dar macar n-am prieteni imaginari[Broscuta nu se pune, e reala si chiar ea m-a ajutat cu ideile pt unele postari]. Oricum,Omul Negru-mi spune ca ar fi timpul sa ma car sa-mi bantuie visele, ca mai apoi, dimineata sa fiu mai obosita ca inainte sa dorm... ciudat... Ne mai scriem =3

Priveghiul lui Noi


Cine e noi?Noi e eu si tu.Noi s-a nascut odata cu eu si tu,in momentul in care eu a inceput sa respire odata cu tu si inima lui eu a inceput sa bata odata cu cea a lui tu.Noi e defapt o entitate la fel ca eu si tu.
Ma intitulez noi.Ce fac acum?Simplu.Port o discutie cu moartea.Ei cred ca am murit deja.Ei sunt niste prosti.Cine sunt ei?Ei sunt tu si eu.Ei nu stiu ca inca n-am murit.Dragostea lui eu ma tine inca aici.Ce e dragostea?Parte din mine,mai exact partea pe care eu a donat-o pentru a ma naste.
Eu a facut multe pentru mine.Mi-a oferit dragoste,incredere si sinceritate.Tu a oferit dorinta,speranta vointa si viata.

Tu si eu sunt parintii mei.

De ce mor?Ei bine nu mor.Negociez cu moartea care vrea sa ma ingroape in uitare si sa presara peste mine timp.Nu stiu ce s
a fac.Niciodata n-am stiu.S-ai accept oferta?Ce rost are sa traiesc daca pana si eu,mama mea,vrea sa ma vanda.Acum eu plange.Tine in mana poza lui Tu si ii spune mortii ca ii e dor de ceea ce era tu in acea poza.Eu spune ca tu a murit.
Dar stiu ca nu-i asa.L-am vazut pe tu la bratul ei.Cine e defapt aceasta ea? Ea e viata lui tu.Din cauza lui ea tu nu-mi mai ofera speranta cu care ma hraneam.

Eu plange.Nu vrea sa renunte la mine.Stiu asta.O simt.

Eu e o mama atat de tanara si tu un tata atat de puternic.Insa s-a ajuns aici.Intr-un final EU va renunta si ma va inlocui cu amintirea cu toate ca aceasta nu-i va oferi la fel de multe ca mine.Dar nu are de ales.Nu poate sa
ma creasca singura.Nu pot sa cresc singur.
Numai astept deznodamantul povestii.Plec cu moartea.As vrea insa ca amintirea si timpul sa le spuna parintilor mei sa numai planga dupa un neinsufletit.E inutil sa plangi dupa cei plecati in lumea uitarii.

Timpul va sterge totul.Sunt fericit ca am trait,intens.

Te iubesc tu si eu.Va multumesc pentru tot.Cu lacrimi in ochi si cu un pas intr-o alta lume al vostru copil noi.

Adio...




Aceasta este povestea micutului/micutei anonim/anonime.
Eu sper ca in curand, sa nui se mai para prosteasca si sa ii vina minte-a la cap si sa nu mai doreasca sa fie anonim/anonima.

Viata e frumoasa.
Cu tot cu "pedepse" si cu "premii".
Daca tot sunt aici, in fata tastaturii si a ecranului vreau sa va zic ca n-am sa mai regret nimic ca m-am gandit sa fac si n-am facut.

E un nou inceput!
O noua Lulu se va naste!
Stiu e stupid, dar simteam nevoia sa scriu asta:]].
Cert e ca m-am refacut[pe plan sentimental{cred} si pe plan psihic] si sunt mai rea ca niciodata>:). Asa ca am sa spun tot ce gandesc, si am sa fac ceea ce simt, si nu am sa mai a
scult de omuletul ala mic si nesuferit care-mi spune ca nu e bine sa merg acolo, ca nu e bine cum fac nu stiu ce[oricum el intr-o vacanta in scoarta pamantului:3].

Oameni buni, avem o afurisita de viata, traiti-o[vorbele Alinei].
Sincer ii multumesc copilitei aleia, Alina, ca m-a ajutat de foarte multe ori, ca a fost acolo pentru mine si ca ma suporta de 9 ani:].
Cert e ca imi place modul in care gandeste si in care se comporta. Si mai imi place si cum rade din nimic.
E nebuna dar e mai bine asa. AAAAA, da! Ii mai multumesc si ca avem un neuron comun, mic, roz, si pufos. Si-i mai multumesc si ca ne trezim cu aceleasi idei si cu aceleasi cuvinte rostite exact in aceeasi ordine.

Ii multumesc si Andreei[Zuza] ca-mi
da din cartile ei in dublu exemplar si ca ma streseaza sa citesc Cartarescu[dar nu-mi pare rau, din contra imi place:p, ca daca ar fi dupa mine as citi numai chestii de fictiune].

Le multumesc tuturor celor din Manana pt. suportul moral pe care mi l-au acordat[nu-i enumar ca mi-e lene:">]. Si-i multumesc Marianei ca m-a ascultat.:D
Ne mai vedem^_^

Vreau sa plang. Dar nu orice fel de plans...
Plansul ala care te curata de toate, care te linisteste, care nu te lasa timp de 5 ore, care nu te lasa sa adormi, care te ineaca in suspine si amintiri...

Sa fie si alina acolo.
Eu sa plang, sa-mi dau duhul prin lacrimi si ea... Ea sa ma faca sa rad...
Iar eu...eu sa rad cu lacrimi amare, iar ele sa nu se opreasca, sa curga si sa curga... sa se transforme in cascade iar eu in piatra...

Imi e dor de tine. DA! Imi e dor! Si? La ce bun?Nu va mai fi cum a fost... Nu va mai fi niciodata la fel.
Pt ca mie-mi e frica sa nu fiu ranita din nou. Pt ca m-am retras in cochilia mea si-mi e frica sa ies. Nu vreau sa mai sufar...

Probabil ca sunt egoista dar asta e. Asta sunt eu. Cu tot bun si rau. Cu totul...
Intr-un pahar....de bere....

Baza. Inocenta. Dulce. Amar. Bere. Tigari. Fum. Sperante. Vise. Iselatorie. Betie. Cuvinte grele. Amintiri. Scortisoara. Suc de protocale. Carbuni. Viata. Gemeni. Dor de tine, de noi. Greu. De placere. Nimic. De tot. Nu repet. De ce? Te iubesc. Minciuni. Fizic. Ochi. Verde. Nebunie. Obsesie. Rac. Capricii. Carnal. Bestii. Urlete. Stupid. Zambet. Fericire. Durere. Smulge-mi inima. Cer. Copaci. Monument. Alice in wonderland. Razbunare. Bere. Dragoste. Fata iadului. Eu. Tu. Noi. Iarba. Patura. Nori. Capusa. De ce eu? De ce noi? De ce tu? Viata. Sperante. Dragoste rara,eterna. Mizerabil. Praf. Politie. Mila. Sperante. De ce? Unde? Cum? Cu cine? Ce? Deoarece... Moarte. Sperante. Satana. Ingeri cazuti. Demoni ucisi. Lulu, Lulu, Lulu Termina... Rau. Faci rau. Ras. Razi. De ce? Unde? De cine? Cum? Pentru ca... Iubesc?... Durere. Imi inteapa inima. Calciu. 3 etaje. Faci rau. Ma simt rau. Nu e bine. Lacrimi. Ranjete. De placere. Dulce. Unde? Nu plange! Sinucidere. Incredere. Minciuni. Sperante. Tacere. Sarut. 30 de minute. Creier. Neuron. Unde? Parfum de cirese salbatice. Alina. Mortii Matii! Fa! Curva. Incredere. Speranta. Nu pot sa plang. Au secat. De ce? Unde? DE CE?! Cirese salbatice. Rupt. Patat. Durere-n piept. Gheare. Dinti. Fier. Cui. Las-o-n pace ca ma doare. Prostie. Incredere. Dragoste. Placere. Cred. Fuga. Unde? Monument. Chitara. Un moment. Chiul. Placere. Mate. Fizica. Chimie. Pentru placerea mea personala. Iesi afara. Te simti bine? Pentru ca nu esti. Pentru ca nu ai fost. Pentru ca am crezut ca esti. Pentru ca nu sunt. Pentru ca n-am fost. Pentru ca nu vom fi. Mor... Liniste. Indiferenta. Injurii. Mori! Fa! Taci! TE BAT! O palma. Pici. Pisici. Pisica mea. Rrrroarrr... Bere. Muguri. Lume. Yume. Chitara mea. Micuta Domnisoara. Nu te uita. Rusine. Pudoare. Ras. Te gadili. Plangi.
Sange. Durere fizica. Liniste. Lacrimi. Taxi-Prea sus. Taxi-mi-e dor si doare. Doar tu. Rad de atata durere. Zambesc. Proasta. Messenger. Cost suplimentar 7 EUR. Tu,eu, zambet. NERVI! Dureri de inima. TACI! Gata! Imi ajunge... E randul meu sa plang...

Desi cateodata niste cuvinte simple au asupra ta un impact major, in viata de zi cu zi au o importanta minora, dar depinde acest lucru de persoana care le rosteste si ti le adreseaza.


Vreau sa traiesc din nou si sa simt ca acea persoana din mine inca se mai zbate pentru a castiga ceva ce nu va avea niciodata.

Neata, Neata!:]
Stiu ca n-am mai scris de mult...
Si mai stiu ca ar fi trebuit sa scriu...
Mai stiu si ca am fost foarte fericita in ultima luna^_^.
Ar fi trebuit sa va spun si vo
ua...dar nu prea am avut timp.

Oricum...
Dupa ce-am fost fericita atata timp...urmeaza sa se-ntample o chestie aiurea.
----------------------------

Era o zi splendida de primavara.
Parcul era insorit, pasarile cantau, copiii se bateau si restul lumiii isi vedea de treaba.
Ea mergea cu un roi de albine in stomac pentru a se intaln
i cu cineva. Ajunge in locul resspectiv,se uita la ceas:"prea devreme..." si ofta.
Scoase din geanta de sc
oala[doar ce scapase de la ore] un hanorac si se intinsese pe iarba incoltita cu miros de rasina.
Se uita la cer si iar ii trece prin gand ca ar vrea sa fie o pasare, sau macar aripi sa aiba. Sa poata zbura... Sa poata atinge norii albi de bumbac si sa se joace cu avioanele a caror viteza n-o poate depasi.

Ea era oricum fericita, desi pierduta intr-o lume imaginara.
Deodata inima incepe sa-i bata mai tare.
"El o fi?" gandeste ridicandu-si capul si vazandu-l pe el venind in pas grabit si cu un zambet
strengaresc.
------------------------------

Ti
mpul trecu iar ea simtea ca innebuneste. Trebuia sa dea tezele si nu avea voie pe-afara. Voia sa-l vada neaparat.
Ea tinea la el
mai mult decat isi propusese. Si el avea o parte din vina ca-i dadea apa la moara.
Se impaca bine cei doi.
Erau fericiti si nimic nu-i putea strica ei starea de euforie.El zambea si mai deschidea cate-un subiect de vorba.
Ei ii placea sa-l asculte cum vorbeste. Parca-i sorbea si ultimul sunet. Era indragostita.
El se imbujora repede si ei ii placea asta.
Era totul frumos, perfect nu era, caci natura nu permite existenta perfectiunii. Pentru ea el era si cel mai bun prieten dar si iubitul grijuliu si atent de care ea avea nevoie.

----------------------------------
Daca totul ar fi pe
rfect oamenii n-ar mai exista deoarece aceste fiinte sunt progamate inca de dinainte de a se naste la autodistrugere.
Dar o data cu distrugerea omului se distrug si alte specii...
Pana la urma cine suntem noi sa ne judecam unii pe altii si sa hotaram ca nu-i bine sau e bine sa traim.

Parrea mea e ca in viata ar trebui sa facem orice ne trece prin cap, in limita bunului simt si a omeninei.
SI:
daca nu-ti faci SINGUR GRESELILE nu ai cum sa INVETI din ele. {:}


Cand eram copil, nu prea aveam cu cine ma juca in afara de fratele meu mai mic si de verisoara mea. Chiar daca nu aveam si pe altcineva cu care sa ne pierdem timpul mereu jucam cate un alt scenariu plin de imaginatie. Desi aveam jucarii, preferam sa ne jucam cu bete sau sa alergam, mereu ne placea sa ne confectionam singuri jucariile, sa inventam reguli si sa ne prostim.
Cat era ziua de
mare ne puneam imaginatia la incercare si incercam sa gasim noi adepti la cultul nostru.
De multe
ori eram pedepsiti pentru ca ne mai raneam din cand in cand, dar macar ne distram, eram uniti si desi ne mai certam eram un trio perfect de copii.
Mereu ve
seli si mereu jucausi, nimeni si nimic nu ne putea opri din joaca noastra ce ne ducea mereu intr-o lume plin de aventuri si de fiinte misterioase si pe care adultii nu le puteau vedeau.

Dar azi...copii sunt atat de ... nici nu am cuvinte..
Doare atat de tare sa vezi cum copii din ziua de a
zi IMITA ceea ce vad la televizor iar imaginatia lor e ingradita de o cutie de plastic cu imagini.Stau si ma gandesc:"Cat de terminat sa fii sa te joci mereu acelasi joc, la nesfarsit, ca mai apoi sa te trezesti ca nu ai deloc imaginatie pentru care doamnele profesoare/invatatoare fac atat de multe eforturi pt. a o obtine.

Iar partea cea mai rea este ca daca toti am fce la fel...ce s-ar
alege de noi??!
Pai am fi inca la stadiul de "HU
BA-HUBA" cand vanam cu pietre si fugeam de celelalte animale.
Poate ca asa ar fi fost mai bine si poate ca asa nu s-ar fi intamplat atatea tragedii, dar totusi cel care ne-a crea
t ne-a dat un dar, pe care aproape nimeni din tanara generatie[ma refer la copii de la 12-13 ani in jos] nu il foloseste si nu-l exploateaza macar printr-un joc tampit, dr macar sa arate ca gandesc si ca nu depind de prostiile debitate la televizor.

Nu spun acum:"nu va uitati acum la telvizor", din partea mea uitativa!
Dar totusi, inchipuiti-va ce frumos ar fi daca in loc sa va uitati la TV cand ploua iesit afara, undeva la adapost, si va inchipuiti cine stie ce, dar orice.
E un exercitiu, un simplu exercitiu care va ajuta mult.

Daca nu am avea imaginatie am fi niste simpli oameni spalati pe creier.Niste oameni care nu gandesc, care depind de altii si care nu vad decat atat cat li se permite sa observe.

Copilar
ia ne zambeste! Ne cheama! Ne imbata cu mirosul ei de copaci infloriti si iarba proaspat incoltita! Ne cheama sa alergam ca niste handicapati, sa ne rupem picioarele de oboseala pe un camp cu iarba sau flori[probabil si copaci...].
Azi suntem atat de inchisi in jungla urbana incat daca am merge intr-o padure am sta si ne-am holba ca nu stim ce-i aia.

Daca stau bine si ma gandesc...nici nu ar trebui sa mergem intr-o padure.
De ce sa ne deprimam ca semenii nostri lasa gunoaie si mai stiu eu ce?

Zambesc numai cand ma gandesc ca m prins si eu vremea libertatii padurii in care omul nu se punea ca idiotu' sa ingradeasca dealurile/padurile.
Ma scoate din sarite gandul ca acum daca vreau sa ma plimb pe unde mergeam cand eram mai mica nu pot ca si-a ridicat nu-stiu-
eu-cine casa sau ca-i loc privat si da ala cainii pe mine.

OMULE! Padurea e lasata de la Dumnezeu ca sa se bucure toti oamenii de ea nu numai un handicapat cu bani ce vine o data la nu-stiu-eu-cate luni/ani pe-acolo.
Spun aceste lucruri ca-mi place sa ma plimb prin padure. Dar ma deprim enorm cand vad cat rau a putut face omul, cat a distrus, cat distruge si cat va distruge...

Omul e o fiinta ce e obsedata dupa posesii.
In curand
o sa ajungem sa avem si aer privat...
Deplorabil...
Cadem intr-un ritm alert si nimeni nu face nimic pentru a ne incetini. Si chiar daca eu vrobesc, si chiar daca o sa incerc sa schimb ceva, momentan sunt un copil si latru ca proasta.
Si c
hiar daca am sa cresc si am sa incerc sa schimb ceva, la ce bun, spiritul de turma ne-a intrat in codul genetic.
O turma de prosti cu un bou in frunte, ajungem sa ne dam cap in cap unul pe altul fara sa stim de ce, fara nici un scop...

Nu mai are rost sa mai latru aiurea...oricum nu sunt ascultata...
Ne mai vedem...
Cu bine!
P.S.: Creierul meu o ia pe aratura asa ca incep sa debitez prostii... Totusi era bine cand eram copiii, nu aveam nici o grija si ne distram.




Linistea...
Si in liniste, undeva departe, sunetul fulgilor de nea ce se topesc in apa "curata" a Dunarii. Se topesc si in baltocilein care calc sau pe care incerc sa le evit[nu de alta dar sunt deja destul de uda]. Se topesc si in noroiul cald, din care s-au nascut primii oameni.
E atat de intuneric...
E... aproape perfect.
Pe insula din imbratisarea bratelor Dunarii, ce a incercat cu atata indarjire sa o apere de sosirea omului atotstricator, nu zaresc nici o lumina, nici macar o sclipire cat de mica...
Poate doar a unui bac , ce vesnic treaz trece masinile oamenilor intarziati, cand pe-o parte cand pe alta a acestui brat al Dunarii.
E atat de multa lumina aici....
Doar un alt suflet alearga de partea cealalta a vegetatiei preinverzite si rara a Brailei de pe faleza Dunarii.
Un cuplu se grabeste sa plece de aici.
De ce?
E vremea perfecta!
Nu e nimeni care sa-ti deranjeze linistea.
Iar aceasta liniste nu e una apasatoare ca celelalte, e o liniste ce te cheama sa te afunzi
in intunericul noptii, departe de stalpii de iluminat, departe de zgomotul orasului si de aerul murdarit de carburantii arsi ai masinilor. Depare de o aglomeratie de culori, lumini si oameni.
Sa te scufunzi in ea si sa ramai acolo pe veci...

Zapada a inceput sa se adune enervant pe bratele si pe basca mea inghetata si umeda.
De fapt, nu ma enerveaza, ma amuza...
Ma amuza "cum cei mici, dragalasi si pufosi" cuceresc pamantul acesta murdar.
Iar eu...
Eu merg nestingherita prin acest vid al sentimentelor, al amintirilor si al sufletelor pierdute,ui
tate sau lasate sa putrezeasca printre pitrele falezei, pentru a fi inlocuite de altele noi.
Stiu...
E crud...
E apasator...
Dar e minunat...

Cred ca e prima oara cand chiar imi place cand ninge si cum ninge.
E prima oara cand merg prin ninsoare iar pasii mei se pierd in noroiul inmuiat de fulgii de nea lichizi, cand ma pierd in intunericul binefacator al
Brailei,
Si chiar imi place, imi place sa ma las dusa de valurile imaginatiei.
Da... Braila, frumo
s oras, in trecutul sau poate. Acum, unul fara viitor si chiar daca va avea un viitor...in Romania... sa fim seriosi-_-"...

Imi trec atat de multe ganduri... de-abea daca pot intelege si discuta cu mine cate unul.
Zapada se topeste...
pic! pic!pic! De ce? De ce?! De ce!
De ce ce?
Imi pun intrebari aiurea in timp ce privesc cum neaua se pierde in
intunericul insulei.
Zambesc.
Timpul care alerga ca matza mea tampita era sa cada in apa Dunarii si sa inghete... sa fie singura bucada de gheta din apa rece a ei.
La
fel si tipul care alearga era ca sada o data cu el...
Ce naiba cauta la
ora asta?[e abia 6:49, stiu caci ascultam muzica si vroiam sa ajung si in TPS pana la 7 jumate]
De ce naiba alearga pe o vreme ca asta?[cine vorbea.. nebuna care a iesit sa se plimbe printre fulgii de zapada si printre rafale de vant inghetat]
Inchid muzica care incepuse sa ma irite.
Acum e liniste.

De ce aveam im
presia ca trebuie sa am nevoie de cineva pentru a fi intreaga? Da...
am gasit ceea ce-mi lipsea...
Eram eu...
Era acea parte din mine care tanjea dupa intuneric, liniste si dupa nevoia de a avea pe cineva aproape care sa o accepte asa cum e.

"Nu esti normala!" imi venea sa tip.
Dar cui?
Nu e nimeni prin preajma.
Mie cu siguranta ca....da?
OOOK... am ajuns iar sa vorbesc cu mine.
Maine-poimaine am sa fiu in camasa de forta.
Rad.
Mi se pare amuzanta ideea ca alte persoane ar incerca sa ma tina inchisa undeva.
Aud niste pasari...
"Pescarusi!..." imi raspund singura la intrebarea nici macar gandita.
Pescarusi...
in seara asta nu mai sunt niste pasari grosolane ce mananca din gunoi si de care trebuie sate feresti ca sa nu se cace pe tine.
In seara asta sunt precum niste ingeri...
Ingeri albi ce isi executa valsul si se pierd in intunericul insulei si al Dunarii.
De ce sa ma complic si cu alte persoane?
Eu sunt de ajuns pentru a-i complica pe altii si pe mine.
Sunt incalcita, reactionez fara sa gandesc de doua ori si nu-mi place atentia altora.
Dar ii inteleg mai usor pe altii decat pe mine.

Zambesc...
E timpul sa plec.
"Parca am inchis muzica...Mnda..."
E amuzant cum imi pierd timpul cu intrebari si observatii inutile, cu incercari inutile de a ma regasi pe mine, pe mine cu adevarat.
Fara energie, fara realitate, inchisa in lumea ei fara de care n-ar exista.
Zambesc.
"Bine ca exist!..." pasesc prin fleoscaiala si noroi si plec inspe bulevard.

"De ce e bine ca exist?..."

Era dimineata.
Pasarile cantau, soarele rasarea si isi raspandea razele jucause pe fata ei.
Buimacita deschide ochii si asculta vrabiutele galagioasa de la geamul prin care vantul isi trimitea valurile racoroase sa-i mangaie fata.
Se da jos din pat si merge pana la bucatarie sa-si faca un ceai.
"-Grozav!" spuse ea amuzata de faptul ca iar a ramas fara menta si scortisoara.Chicoti si dupa ce a pus niste mancare in farfuria pisicii a plecat spre magazin.
Cand s-a intors a luat corespondenta.
"Factura, factura, aviz...trebuie sa iau comanda..."chicoti din nou si incepu sa urce treptele catre apartamentul ei.
"-CEEE?!" ii scapa un strigat de uimire.
Urca in graba scarile si cand ajunse in cas puse apa la fiert si incerca sa
se calmeze.
-------------------------------------------
Mergea pe strada.
Era atat de fericita ca nimeni n-o cunoaste, ca nimeni nu stie ce gandeste, caca daca ar sti, si-ar da seama cat de speriata era.
Se simte
a precum o prada ce stie ca merge la o moarte sigura si totusi merge.
Se aseza pe o banca si privi printre crengile infrunzite la cerul cu niste nori pufosi si albi.
Acum mai trebuia doar sa astepte...
-------------------------------------------
A venit. A plecat.
Era doar ea.
Levi era acum banal, nu-l mai iubea.
De fapt...il iubea.
Dar reusise sa controleze acel sentiment.
Daca nu il putea avea doar pentru ea, mai bine sa-i poata fi alaturi.
Era fericita ca acum erau doar prieteni.
Nu mai trebuia sa-si faca griji ca o sa mai fie invinuita pentru purtarea lui ciudata.
Totul a trecut.
Totul va fi bine.
Era singura si era fericita.
O vrab
iuta era sa-i zboare in cap si incepu sa rada, lumea care trecea pe-acolo o privea ca pe-o nebuna.
Nu mai conta.
Totul a revenit la normal.

About this blog

Ei

"Imi simt mai des limitele. Si e firesc sa fie asa, pentru ca nu raman niciodata, sau aproape niciodata, in mijlocul coliviei, fiinta mea navaleste inspre gratii."[Andre Gide] "Cele mai frumoase lucruri sunt cele pe care ti le sufla nebunia si le scrie ratiunea."[Andre Gide] "Numai un prost poate sa critice, sa condamne si sa se planga-si majoritatea protilor o fac. [Dale Carnegi] "Nebunia inseamna sa faci acelasi lucru in mod repetat si sa te astepti sa obtii alt rezultat."[Albert Einstein]